MENIU

Accident înfiorător, lângă capitala Africii de Sud: cel puțin 15 morți, zeci de răniți

O coliziune violentă între autobuz şi un camion s-a soldat cu cel puţin 15 morţi şi 37 de răniţi, vineri, în Africa de Sud, în apropiere de capitala Pretoria, au anunţat serviciile de urgenţă ale oraşului.

"Bilanţul este în prezent de 15 morţi. Treizeci şi şapte de persoane au fost rănite, dintre care unele sunt în stare critică", a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Pretoria, Thabo Charles Mabaso.

Accidentul a avut loc dimineaţa devreme, echipele de salvare fiind apelate la ora locală 05:05.

"Serviciile de urgenţă au găsit la faţa locului un autobuz şi un camion în coliziune frontală, cu numeroase victime întinse în jur şi cu altele prinse încă în interiorul celor două vehicule", au precizat serviciile de urgenţă sud-africane într-un comunicat.

Cincisprezece persoane, opt femei şi şapte bărbaţi, au decedat la faţa locului, 37 au fost transportate la spital. Şapte sunt în stare critică, potrivit serviciilor de urgenţă.

Drumul era încă închis circulaţiei la mijlocul dimineţii, "pentru a permite recuperarea trupurilor, a autobuzului şi camionului", au precizat sursele.

O anchetă a fost declanşată pentru a determina circumstanţele şi cauzele accidentului.

Chiar dacă dispune de una dintre reţelele rutiere cele mai dezvoltate de pe continent, Africa de Sud are performanţe dintre cele mai slabe în materie de securitate rutieră.

Potrivit guvernului sud-african, aproape 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere în timpul ultimei vacanţe de Crăciun, care corespunde vacanţei de vară în această ţară din Africa australă.