MENIU

A găsit un aparat foto ruginit pe fundul apei. L-a deschis și a avut o surpriză uriașă

Un aparat de fotografiat a fost recuperat la începutul lunii august din apele frumosului oraş medieval Český Krumlov, din Boemia de Sud (Cehia). Deşi aparatul era destul de ruginit, cel care l-a găsit, un scafandru, a avut o mare surpriză când l-a deschis.

Cardul de memorie încă funcţiona şi conţinea peste 1.000 de fotografii, în multe dintre ele fiind imortalizată o tânără pe care a considerat-o ca fiind proprietara camerei de fotografiat, scrie Descopera.ro.

Potrivit scafandrului, pe nume Lubomir Zajicek, în fotografii apăreau animale de companie, imagini dintr-o excursie din Anglia, iar ultimele erau din oraşul Český Krumlov, având data de 12.06.2010.

Scafandrul ceh a luat decizia să o găsească pe proprietara aparatului. Astfel, el a postat câteva dintre fotografii pe Facebook, care la începutul acestei săptămâni ajunseseră la 23.000 de distribuiri pe reţeaua de socializare.

Astfel, el a aflat că pe tânără o cheamă Chloe şi locuieşte în Australia. Lubourmir Zajicek urmează să îi trimită fotografiile pe care le-a recuperat de pe fundul apei.

Mai multe articole despre:
Cehia scafandru aparat foto Český Krumlov