MENIU

A fost închis 25 de ani pentru uciderea soţiei. Apoi, un eveniment ŞOCANT i-a schimbat viaţa

A fost închis 25 de ani pentru uciderea soţiei. Apoi, un eveniment ŞOCANT i-a schimbat viaţa

Un american condamnat pe nedrept pentru uciderea soţiei a fost eliberat după 25 de ani petrecuţi în închisoare. Asta după ce avocaţii au descoperit noi dovezi care îl exonerau.

Michael Morton, un american din Austin, Texas, a fost condamnat pentru uciderea soţiei şi a petrecut aproape 25 de ani în închisoare, timp în care fiul său s-a înstrăinat de el. Morton a fost eliberat după ce câţiva avocaţi care lucrează pro-bono au descoperit mai multe dovezi care atestau nevinovăţia bărbatului, dovezi ascunse de procurorul de caz.

Soţia lui Morton, Christine, a fost atacată în casă şi ucisă în 1986, în momentul în care Michael se afla la birou. Deşi nu a existat o dovadă clară, un martor, o armă a crimei sau vreun motiv, procurorul l-a acuzat pe bărbat şi a obţinut condamnarea acestuia la închisoare.

A urmat aproape un sfert de secol în care fiul lui Michael, Eric, care avea doar trei ani în momentul tragediei, l-a vizitat la închisoare de două ori pe an, numai pentru a renunţa în cele din urmă.

În urmă cu câţiva ani, câţiva avocaţi care lucrează pro-bono au preluat cazul lui Morton şi au reuşit să găsească mai multe dovezi ascunse de procuror. Concret, fiul lui Morton, Eric, fusese martor al atacului şi îl descrisese poliţiştilor pe suspect.

Mai mult, vecinii au relatat că un bărbat necunoscut a parcat o maşină în apropiere de casa soţilor Morton. Nu în ultimul rând, o bandană însângerată fusese găsită în apropierea casei. Pe bandană se afla sângele victimei şi cel al unei alte persoane. S-a dovedit că persoana cu pricina era Mark Norwood, un recidivist.

Norwood, care se afla în închisoare pentru o altă omucidere, a fost acuzat şi de uciderea Christinei Morton. În plus, procurorul care s-a ocupat de cazul lui Morton a fost, la rândul său, acuzat că a ascuns dovezile.

Pedeapsa acestuia a fost însă ridicolă. El şi-a acceptat vinovăţia, a demisionat din funcţia de judecător, pe care o preluase în 2001, a plătit o amenă mică şi a stat 5 zile în închisoare.



Mai multe articole despre:
închisoare crimă închisoare pe nedrept