A fost desemnat cel mai bun restaurant din lume. Și, surprinzător, nu este franțuzesc
Restaurantul cu trei stele "Hof van Cleve" din Kruishoutem (Flandra, Belgia) al lui Peter Goossens a obținut o nouă distincție de prestigiu, de această dată de la influentul site culinar WBP Stars: acesta l-a desemnat cel mai bun restaurant din lume în cel mai recent Top 60, informează agerpres,ro care citează 7sur7.be.
În acest clasament, el le devansează pe cele două referințe absolute în gastronomie "El Cellar De Can Rocca (din Girona, Spania, locul al doilea) și "L'Hôtel de Ville" (Lausanne, Elveția, locul al treilea).
Restaurantul "Hof van Cleve" "atinge un asemenea nivel de excelență, imaginație, geniu, inteligență, clarviziune, dispune de o atât de înaltă măiestrie și asigură o primire atât de călduroasă încât toți ar trebui să îi calce pragul într-o bună zi...Bucătăria lui Peter Goossens îmbină perfect clasicul și modernul, creativitatea și tehnicile moderne. Totul se concentrează în jurul produsului. La masă se servesc doar cele mai bune ingrediente, de o calitate ireproșabilă, iar pregătirea este aerisită și foarte personală", precizează blogul culinar referindu-se la laureatul din acest an.