A ajuns la închisoare după ce a cerut de soție o femeie pe Internet. Motivul? Nu se gândea la asta
Un adolescent din Arabia Saudită a cunoscut online o tânără din California, Statele Unite și a început să discute din ce în ce mai des cu ea.
Băiatul nu știa engleză prea bine, iar ea nu știa deloc arabă, însă conversațiile lor online erau amuzante, astfel că au aras sute de mii de privitori, cei mai mulți din Arabia Saudită, care începuseră să urmărească toate filmulețele cu cei doi publicate pe Internet.
Relația la distanță dintre tineri a continuat. Într-o zi, băiatul i-a spus fetei că ar vrea să se însoare cu ea, iar ea a acceptat. Imediat după aceea, a fost arestat în Arabia Saudită.
Motivul? Regulile stricte, de ordin religios, privitoare la căsătorie au fost încălcate. Până la urmă, tânărul a fost eliberat pe cauțiune. Totuși, ar putea ajunge din nou în spatele gratiilor timp de cinci ani și ar putea fi nevoit să plătească nu mai puțin de 800.000 de dolari, conform indy100.com.