15 morţi şi cel puțin 54 de răniţi, după ciocnirea a două trenuri în India. Unul dintre vagoane a rămas în poziție aproape verticală: imagini halucinante
Un tren de marfă s-a izbit, luni, de un tren de pasageri care staţiona, cel puţin 15 persoane pierzându-şi viaţa, iar alte câteva zeci fiind rănite, a anunţat poliţia. Din primele informații, accidentul ar fi fost cauzat de o eroare umană. Incidentul s-a petrecut în statul indian Bengalul de Vest.
Trenul de marfă a lovit trenul Kanchanjunga Express care se deplasa spre Kolkata, capitala Bengalului de Vest, dinspre statul nord-estic Tripura, scoţând de pe şine trei vagoane ale trenului de pasageri, relatează Reuters preluat de News.ro.
Presa a prezentat imagini ale accidentului, cu containere din trenul de marfă împrăştiate în zonă şi un vagon rămas poziţionat aproape vertical după accident
Cincisprezece cadavre au fost scoase din vagoanele contorsionate, a declarat pentru Reuters Abhishek Roy, un oficial de rang înalt al poliţiei din districtul unde s-a produs accidentul. De asemenea, 54 de persoane au fost rănite Echipele de salvare ale poliţiei şi ale forţei naţionale de intervenţie în caz de dezastre se află șla fața locului și lucrează pentru a îndepărta resturile.
Nu a fost imediat clar câţi pasageri se aflau la bord în momentul impactului.
Printre cei decedaţi se numără conductorul trenului de marfă şi un gardian din trenul de pasageri, a declarat reporterilor Jaya Varma Sinha, şefa consiliului feroviar care administrează reţeaua de cale ferată din întreaga ţară.
Accidentul s-a produs după ce conductorul trenului de marfă nu a respectat semnalul, a adăugat Sinha.
Premierul Narendra Modi a prezentat condoleanţe.