13 persoane, ucise într-un atentat vizând poliţia în provincia chineză Xinjiang
Treisprezece extremişti au fost ucişi de către poliţişti după ce au declanşat o explozie la un imobil aparţinând forţelor de securitate în Xinjiang, o provincie musulmană în nord-vestul Chinei, a anunţat sâmbătă Guvernul regional pe site, relatează AFP.
"Criminali au intrat astăzi (sâmbătă) cu maşina într-o clădire a forţelor de ordine, la Kargilik, în prefectura Kasghar din Xinjiang, şi au declanşat o explozie. Poliţia a răspuns cu fermitate şi a împuşcat 13 criminali", se precizează pe site. Trei poliţişti au fost răniţi, potrivit aceleiaşi surse.
Niciun alt detaliu nu a fost furnizat, pentru moment, şi nu se ştia dacă atacatorii au folosit unul sau mai multe dispozitive explozive.
Xinjiang este o regiune afectată de tulburări, în care uigurii, musulmani turcofoni, reprezintă etnia majoritară.
Agenţia China Nouă a scris luni că au fost executate 13 persoane, condamnate pentru "terorism şi alte fapte cu violenţă" comise în Xinjiang.
Un atentat comis luna trecută într-o piaţă din Urumqi, capitala regiunii, s-a soldat cu 43 de morţi, inclusiv cei patru presupuşi autori, şi aproximativ 100 de răniţi.
În martie, un atac cu armă albă în Gara Kunming (sud) s-a soldat cu 29 de morţi şi 140 de răniţi.
Beijingul a reacţionat ferm, arestând în Xinjiang numeroase persoane "suspectate de terorism" şi organizând ulterior procese sumare şi execuţii publice.