Dumitru Chisăliţă: „România nu va fi niciodată independentă energetic”
Independența energetică a României este un deziderat ce nu poate fi începlinit. Costă mult, iar sacrificiile sunt mult prea mari, spun specialiștii în energie.
"Independenţa energetică este un ţel pe care, în ultimii 30 de ani, îl reluăm o dată la 10 ani. Este un ţel cel puţin ridicol, ca să nu spun mai mult. România nu este şi nici nu va fi niciodată independentă energetic. Cred că nici n-ar trebui să ne dorim atât de mult să fim independenţi energetic, întrucât sacrificiile sociale şi economice ar fi foarte mari. Ar fi de genul sacrificiilor pe care regimul Ceauşescu le-a făcut în anii '80 pentru ca România să devină independentă din punct de vedere financiar şi rezultatele le-am văzut cu toţii", a spus Chisăliţă.
În opinia sa, importante sunt securitatea energetică şi rezilienţa, precum şi resursa umană şi naturală, care este foarte prost gestionată, cu pierderi foarte mari.
"România rămâne campionul Europei în ceea ce priveşte pierderile energetice enorm de mari. Înainte să ne punem o centrală pe gaz sau o pompă de căldură, întotdeauna elementul principal este să reducem pierderile, risipa", a continuat expertul.
Chisăliţă a arătat că infrastructura energetică a ţării, proiectată în anii 1950, este depăşită tehnic, ca şi când am merge cu o maşină nouă, electrică, pe un drum de ţară.
Noi lucrăm pe un sistem care nu mai este actual, mă refer la conceptul care a fost pus pe masă în anii 1950, sistemul de termoficare, electroenergetic, gazier, de transporturi, pe care noi continuăm să îl folosim schimbând pe ici pe colo, ceea ce nu aduce ce ne-am dori din punct de vedere tehnic şi economic. În 1950 au fost nişte funcţii matematice şi modelarea matematică ce a încercat să pună de acord cererea de atunci cu modelul producţiei. Toate aceste aspecte nu mai au de-a face cu nimic, nici în zona de producţie, nici în cea de consum. Atunci ne găsim într-o situaţie în care dăm drumul la încălzire electrică, punem maşinile pe electricitate, trecem totul pe electricitate, dar rămânem cu drumul de ţară. Mai ales că nu suntem familiarizaţi cu autostrăzile, mai rămânem şi cu acele sisteme de transport energie şi gaze total defazate", a susţinut reprezentantul asociaţiei, scrie Agerpres.