Cum au reușit 3 moldoveni să cloneze paginile unor bănci - clienții, lăsați fără bani în conturi
Trei bărbați din Republica Moldova au fost arestați după ce au creat pagini de internet similare cu cele ale unor bănci, pe care le-au promovat în mediul online pentru a obține datele de acces în conturile clienților de internet banking. Bărbații ar fi reușit să transfere în mod fraudulos mai multe sume de bani, creând un prejudiciu de 583.000 de lei.
”La data de 12 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de aducere, în județul Botoșani, emise pe numele a trei persoane, față de care sunt efecuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În fapt, în perioada octombrie 2022 - prezent, trei bărbați ar fi creat pagini de internet similare cu cele ale unor instituții bancare, pe care le-ar fi promovat în mediul online, inducând în eroare clienți ai acestor bănci și obținând credențialele de acces în conturile lor de internet banking. Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții ar fi folosit datele pentru a accesa conturile de internet banking ale persoanelor vătămate și ar fi transferat în mod fraudulos mai multe sume de bani, creând un prejudiciu de 583.000 de lei.
În baza mandatelor de aducere, persoanele bănuite au fost conduse la audieri, iar în cursul acestei dimineți, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis poliția.