MENIU

Băncile chineze au oprit „în masă” tranzacțiile cu firme din Rusia. Alertă printre oamenii de afaceri ruși

Vladimir Putin și Xi Jinping la o porție de clătite rusești(Profimedia)

Unele companii ruseşti se confruntă cu întârzieri din ce în ce mai mari şi costuri crescute la procesarea plăţilor cu partenerii comerciali din China, astfel că tranzacţii în valoare de zeci de miliarde de yuani sunt în suspensie. Potrivit unor surse citate de Reuters, măsura ar avea legătură cu temerea de sancțiunile internaționale împotriva celor care fac afaceri cu Moscova.

De mai multe luni, companii şi oficiali din Rusia vorbesc despre întârzierile apărute în derularea tranzacţiilor, după ce băncile chineze au început să crească gradul de conformare, ca urmare a ameninţărilor Occidentului că ar putea urma noi sancţiuni pentru cei care fac afaceri cu Rusia. Sursele citate de Reuters susţin că problemele cu procesarea plăţilor s-au intensificat în cursul lunii august, scrie Agerpres.

Băncile de stat din China au oprit „în masă” tranzacţiile cu Rusia şi plăţi în valoare de miliarde de yuani sunt blocate, a declarat o sursă guvernamentală, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. China este cel mai mare partener comercial al Rusiei, fiind responsabilă pentru o treime din schimburile comerciale derulate de Rusia anul trecut şi furnizează echipamente industriale vitale, precum şi bunuri de larg consum care ajută Rusia să facă faţă sancţiunilor occidentale.

De asemenea, China oferă o piaţă profitabilă pentru multe exporturi ruseşti de la petrol şi gaze şi până la produse agricole. După ce, în luna iunie, Trezoreria americană a ameninţat că va impune noi sancţiuni băncilor din China, şi alte ţări, care fac afaceri cu Rusia, instituţiile bancare chineze au adoptat o poziţie foarte strictă cu privire la tranzacţiile lor, a declarat o sursă de la una dintre principalele platforme ruseşti de e-commerce, care vinde o gamă largă de bunuri de consum importate din China.