MENIU

A existat un Papă femeie? Legenda care a devenit unul dintre marile mistere ale Vaticanului

Unul dintre cele mai mari mistere ale Vaticanului continuă să-i inspire pe cercetători și artiști deopotrivă. Este vorba despre legenda singurei femei Papă, care ar fi ajuns pe Sfântul Scaun deghizându-se în bărbat. Papesa Ioana ar fi reușit să conducă destinele Bisericii Catolice timp de doi ani, înainte de a fi demascată, eveniment ce i-ar fi adus un sfârșit cumplit.

Povestea Papesei Ioana a apărut pentru prima dată în scrierile istoricilor în secolul al XIII-lea, după apropae 4 secole de când evenimentele ar fi avut loc.

 

Tocmai această întârziere îi face pe mulți cercetători să aibă rețineri în privința poveștii legate de „papesa” de sex feminin, care s-ar fi aflat în fruntea Bisericii Catolice timp de doi ani la sfârșitul secolului al XI-lea.

„Unul dintre Papi nu este inclus în lista oficiala a Suveranilor Pontifi. A fost o femeie care s-a deghizat în bărbat şi a reuşit să devină cardinal, apoi Papă. Într-o zi, în timp ce se afla călare pe un cal, a născut un copil. Imediat, potrivit legii romane, a fost legată de coada calului şi târâtă şi ucisă cu pietre.. Tot atunci a fost decis un post negru de 4 zile, numit «postul femeii Papa»”, scria unul dintre primii istorici care au prezentat versiunea femeii papă ca fiind reală, Jean de Mailly.

 

Istoricii de la Vatican au respins în mod constant această teorie, iar în lipsa unor dovezi oficiale, subiectul rămâne și în prezent un mister, potrivit desprelume.ro.

Site-ul Encyclopædia Britannica notează că este vorba despre o legendă,

"Legendară femeie pontifă care se presupune că a domnit, sub titlul de Ioan al VIII-lea, ceva mai mult de 25 de luni, din 855 până în 858, între pontificatele Sfântului Leon al IV-lea (847–855) și Benedict al III-lea (855–858). Ulterior, s-a dovedit că între pontificatul lui Leon și cel al  lui Benedict a fost un decalaj de doar câteva săptămâni, ceea ce ar arăta că povestea "Papesei" este în întregime apocrifă.

 

Mai multe articole despre:
papa femeie papă deghizat papesa femeie vatican