MENIU

Sărbătoare cruce cu roșu, duminică, 4 septembrie - Ce semnificație are această zi deosebită pentru români

Sarbatoare

Sărbătoare importantă în data de 4 septembrie.

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Vavila, episcopul Antiohiei; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Petroniu
Duminica a 12-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 12 dR. Sf. ep. m. Vavila; Sf. pf. Moise

Romano-catolice
Duminica a 23-a de peste an
Ss. Rozalia, fc.; Moise, profet


Sfântul Mucenic Vavila este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 4 septembrie.

Sfântul Vavila a fost episcop al Antiohiei şi, în această calitate, l-a împiedicat pe împăratul roman Numerian (283-284) să intre în biserica din Antiohia.

Din faţa uşilor, l-a împins înapoi cu mâna în piept şi i-a spus că nu i se cade împăratului, care este închinător la idoli, să intre în biserica Dumnezeului Celui Viu şi să o necinstească cu intrarea lui.

Împăratul înainte de a încerca să intre în biserică, a fost la templu unde adusese jertfe sângeroase pe care le amestecase cu sânge nevinovat, căci atunci înjunghiase cu mâna sa un copil "un mic prunc împărătesc, pe care îl avea zălog de la oarecare împărat barbar, pentru o pace nestricată şi trainică".

Pentru faptul că era multă lume în jur şi o putere nevăzută îl oprea mai mult decât mâna întinsă a arhiereului, împăratul de teamă a răbdat mustrarea în tăcere şi s-a dus cu mânie la palat.

A doua zi, i-a răsplătit însă Sfântului Vavila îndrăzneala, dând foc bisericii, iar pe ierarh pedepsindu-l cu închisoarea şi cu moartea.

* Sfântul Proroc Moise, conducătorul evreilor din Egipt spre Canaan, a primit pe Muntele Sinai Tablele Legii (două lespezi de piatra pe care erau scrise cele Zece Porunci). Legea a fost scrisă de Însuşi Dumnezeu şi a fost înmânată lui Moise spre a fi dată poporului.

Sfântul Vasile cel Mare spune că Moise este autorul Cărţii Facerii (Geneza) a Vechiului Testament, una din cele cinci scrieri ale Pentateuhului.

"Moise este cel care a scris cartea aceasta (Cartea Facerii). Moise, acel bărbat vestit, despre care Scriptura a dat mărturie că era plăcut lui Dumnezeu încă de pe când era copil de sân. Pe acesta l-a înfiat fiica lui Faraon, l-a crescut împărăteşte şi i-a dat pentru instruirea lui dascălii înţelepţi ai egiptenilor.

Când era de optzeci de ani, a văzut pe Dumnezeu, atât cât este cu putinţă unui om să-l vadă; dar mai bine spus, atât cât nimeni nu l-a putut vedea, după cum dă mărturie Însuşi Dumnezeu: 'De este între voi vreun proroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi în somn vorbesc cu el. Nu tot aşa am grăit şi cu robul Meu Moise, - el este credincios în toată casa Mea: Cu el grăiesc gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în ghicituri, şi el vede faţa Domnului' (Num. 12, 6-8)" ("Omilii la Hexaemeron", Sfântul Vasile cel Mare).

Aşadar, Sfântul Proroc Moise a fost învrednicit, la fel ca îngerii, să vadă pe Dumnezeu faţă către faţă şi vorbeşte despre cele pe care le-a auzit de la Dumnezeu, spune Sfântul Vasile cel Mare. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Omilii la Hexaemeron", Sfântul Vasile cel Mare) 

Mai multe articole despre:
sarbatoare calendar ortodox