MENIU

Sărbătoare cruce cu negru în data de 10 februarie - Zi importantă în calendarul creștin ortodox

Sarbatoare

Sărbătoare mare în data de 10 februarie 2022 în calendarul creștin ortodox. Este cruce cu negru.

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina

Greco-catolice
Sf. m. Haralambie; Sf. Scolastica

Romano-catolice
Sf. Scolastica, fc.


Sfântul Mucenic Haralambie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 10 februarie.

A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică. Şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor, iar prin fapta şi cuvântul său a adus mulţi păgâni la credinţa creştină.

Sfântul Haralambie a trăit în timpul împăratului roman Septimiu Sever (193-211) şi a suferit moarte martirică în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de acesta. Este unul dintre cei mai vârstnici mucenici dintre cei cunoscuţi de Biserică, avea 113 ani atunci când a fost chinuit pentru credinţa în Hristos.

În ciuda vârstei înaintate, Sfântul Haralambie a fost arestat, torturat şi condamnat la moarte prin tăierea capului. Şi-a dat însă sufletul său în mâinile lui Dumnezeu înainte de a fi lovit cu sabia, iar ostaşii însărcinaţi cu execuţia au spus că acesta a murit fără tăiere de sabie.

Înainte de sfârşitul său, Sfântul Haralambie L-a văzut pe Mântuitorul, căci "rugându-se el, s-au deschis cerurile şi S-a pogorât la dânsul Domnul cu mulţimea sfinţilor îngeri" şi i-a spus că poate să ceară orice voieşte că va primi.

Sfântul Haralambie a zis atunci: "Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău şi îi izbăveşte de boala ciumei" (Vieţile Sfinţilor).

După cum arată şi Acatistul Sfântului Haralambie, acesta este "izbăvitor de ciumă şi de foamete (...) tămăduitor de răni şi boli". (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor")

Mai multe articole despre:
sarbatoare calendar ortodox