Sărbătoare 20 mai - Dezlegare la pește
Sărbătoare importanta pentru credincioși.
Ortodoxe
Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi (Dezlegare la peşte)
Greco-catolice
Sf. m. Talaleu
Romano-catolice
Ss. Bernardin din Siena, pr.; Lidia, ucenica sf. Paul
Sfântul Mucenic Talaleu, pomenit în calendarul creştin ortodox la 20 mai, a trăit pe vremea împăratului roman Numerian (283-284), în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor.
Provenea dintr-o familie creştină, din părţile Feniciei (regiune antică din Orientul Mijlociu), dintr-un sat numit Libanon Dasos.
Sfântul Talaleu era medic şi încerca odată cu vindecarea trupului să vindece şi sufletul pacienţilor săi, vorbindu-le despre Hristos. Avea mai multă milă însă către săraci; pentru dânşii avea mai mare grijă pentru că neputinţele şi durerile lor le socotea că sunt şi ale sale.
Atâta milostivire avea Sfântul Mucenic Talaleu pentru cei care aveau trebuinţă de ajutorul lui, încât nu aştepta să vină la dânsul; ci se ducea el la ei şi le ajuta la orice nevoie, dându-le sănătate în dar, fără să primească ceva în schimb.
Vieţuind astfel, s-a învrednicit de multe daruri, propovăduind cu îndrăzneală numele lui Hristos. Nu făcea nicio deosebire între credincioşi şi necredincioşi, ci pe toţi îi vindeca, căci era către toţi în mod egal milostiv şi îndurător.
Nu numai că îi vindeca, dar se şi ruga fierbinte lui Dumnezeu pentru ei. Pentru creştini se ruga să se pocăiască şi să-şi îndrepte greşelile lor; iar pentru slujitorii de idoli, să se depărteze şi să creadă în Hristos.
Denunţat că propovăduieşte credinţa creştină, a fost arestat, dus la judecată şi supus la chinuri, apoi aruncat la fiarele sălbatice, care nu s-au atins de el. A fost omorât prin tăierea capului.