MENIU

Sărbătoare 17 aprilie - Zi cu o însemnătate deosebită în calendarul ortodox dar și în cel catolic

Sarbatoare

Sărbătoare uriașă în data de 17 aprilie 2022.

Ortodoxe
Intrarea Domnului în Ierusalim (Dezlegare la peşte)
Duminica a 6-a din Post (a Floriilor)

Greco-catolice
Duminica 6 din Post (Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim). Sf. ep. m. Simeon şi cei împreună cu el; Sf. cuv. ep. Acachie; Sf. papă Agapet

Romano-catolice
Învierea Domnului (Paştele)
Ss. Ilie, Paul şi Isidor, m.


În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim - a Floriilor sau, cum mai este numită, Duminica Stâlpărilor, creştinii sărbătoresc venirea Mântuitorului Iisus Hristos din Galileea în Ierusalim, prăznuită în acest an la 17 aprilie.

Înainte cu puţine zile de Pătimirile, moartea şi Învierea Sa, Iisus Hristos a fost întâmpinat la Ierusalim de mulţime de oameni, cu stâlpări de finic, care striga: "Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21, 9).

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost primit în Ierusalim cu mare bucurie, căci mulţi auziseră de minunea făcută de Mântuitor în Betania, cu învierea lui Lazăr, mort de patru zile. S-au mirat şi s-au spăimântat oamenii de un lucru ca acesta mai presus de minte şi de gând. Din această pricină au crezut că El este Mesia, Mântuitorul lumii, adevăratul Împărat al lui Israel, spune părintele Cleopa.

Hristos a venit în Ierusalim ca Împărat al cerului şi al pământului. Dar nu vine stând pe scaune de serafimi, nici purtat pe aripi de heruvimi, nici înconjurat de cete îngereşti, aşa cum va fi la a doua venire, ci vine smerit şi călare pe un mânz de asin.

Nu vine îmbrăcat în hlamidă împărătească de purpură, nici cu coroană de aur pe cap, nici păzit de oşti pământeşti, ci vine blând ca un Mântuitor, înconjurat de doisprezece ucenici galileeni şi de o mare mulţime de credincioşi: bătrâni, tineri, femei şi mame cu copii în braţe.

"Dar oare, Mântuitorul vine acum în Ierusalim pentru a fi slăvit de oameni sau pentru a fi pus împărat? Nu, cu adevărat", spune părintele Cleopa. Căci doar de la Hristos a învăţat Sfântul Apostol Petru să zică: "Slava oamenilor este ca iarba şi ca floarea ierbii" (I Petru 1, 24)

Deci cu adevărat, altul a fost scopul Intrării Domnului în Ierusalim mai înainte de patima Sa cea mântuitoare. El vine ca să pătimească moarte de cruce de bunăvoie pentru mântuirea lumii. Apoi ca să se împlinească cele ce s-au scris pentru el de prorocii Legii Vechi.

La intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, două patimi grele şi urâte, spune părintele Cleopa, stăpâneau mintea şi inima arhiereilor, cărturarilor şi fariseilor: ura şi zavistia, iar pentru aceasta s-au tulburat şi au voit să-L piardă.

Pentru faptul că poporul din cetatea Ierusalimului l-a întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic, în Biserică în această zi sunt binecuvântate ramuri de salcie.

* Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşesc slujbele Deniilor, slujbe de dimineaţă (Utrenie) făcute seara aşa cum se face în cadrul privegherilor. Deniile diferă însă şi de slujbele de priveghere şi de Utrenii, prin faptul că aceste slujbe cuprind cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti.

În timpul unui an bisericesc, deniile se săvârşesc numai în două săptămâni, în timpul Postului Paştilor. Miercuri şi vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineaţă, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. La fel vineri seara, este slujba Acatistului Bunei Vestiri al Maicii Domnului, încadrat în slujba de dimineaţă, în slujba Utreniei, care se face seara.

Tot Denii se numesc şi slujbele din ultima săptămână din Post, Săptămâna Mare. Slujbele care încep în seara din Duminica Floriilor şi continuă în serile de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, făcute seara. (surse: "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996; https://basilica.ro) 

Mai multe articole despre:
sarbatoare calendar ortodox