MENIU

Sărbătoare 11 decembrie - Cruce cu negru în calendarul ortodox și dezlegare la pește

Sarbatoare

Sărbătoare importantă în data de 11 decembrie.

Ortodoxe
Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou (Dezlegare la peşte)

Greco-catolice
Sf. cuv. Daniel Stâlpnicul

Romano-catolice
Sf. Damasus I, pp.


Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 decembrie.

S-a născut în satul Vitara, de lângă oraşul Samosata, în regiunea cuprinsă între râurile Tigru şi Eufrat (Mesopotamia), din părinţi creştini: Ilie şi Marta.

Aşa cum arată istoria vieţii Sfântului Cuvios Daniil, acesta a fost cu adevărat fiu al luminii, căci s-a născut din rugăciunea curată a mamei sale, care cu inimă zdrobită şi cu duh smerit a cerut de la Dumnezeu un fiu pe care să i-l aducă în dar, aşa cum "de demult Ana a născut pe Samuil" (Vieţile Sfinţilor).

La vârsta de 12 ani a părăsit în ascuns casa părintească şi a intrat într-o mănăstire din acel ţinut, unde a fost primit în cinul monahal.

Sporind în nevoinţe călugăreşti, Cuviosul Daniil a ajuns împreună cu stareţul său la Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta l-a chemat sus pe stâlp şi l-a binecuvântat, prorocindu-i despre multele greutăţi pe care avea să le îndure.

În urma unei descoperiri dumnezeieşti, a venit în părţile Traciei. Aici s-a închis într-un templu idolesc şi a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit şi el pe un stâlp, urmând Sfântului Simeon Stâlpnicul, şi pe stâlp a arătat multă răbdare şi mari nevoinţe pustniceşti.

A început să vieţuiască după Dumnezeu, între cer şi pământ, de acesta înstrăinându-se, iar către cer apropiindu-se cu trupul şi cu duhul. A îndurat arşiţa verii şi gerul iernii şi a înfruntat bătaia vânturilor. A săvârşit multe minuni, fiind vestit pentru acest lucru. S-a mutat la Domnul la vârsta de 80 de ani. 

Mai multe articole despre:
sarbatoare calendar ortodox