MENIU

Sărbătoare 10 noiembrie - Zi foarte importantă pentru credincioși

Sarbatoare

Sărbătoare importantă în data de 10 noiembrie pentru creștinii ortodocși.

Ortodoxe
Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart; Sf. Mc. Orest

Greco-catolice
Sf. ap. Sosipatru, Erast şi cei împreună cu ei, din cei 70; Sf. m. Orest

Romano-catolice
Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m.


Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 10 noiembrie.

Toţi cei şase sfinţi sunt dintre cei şaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Hristos. Sfinţii Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, au fost martirizaţi de Nero (54-68), la Roma.

Sfântul Sosipatru, pe care îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani, a fost episcop al Iconiei, săvârşindu-se în pace.

Sfântul Erast, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, a fost mai întâi iconom al Bisericii Ierusalimului, după aceea, fiind episcop al Paneadiei (Palestina), s-a mutat la Domnul.

Sfântul Cvart, episcopul Beritului (Fenicia), a pătimit pentru dreapta credinţă şi a convertit mulţi greci la credinţa creştină.

Sfântul Terţiu a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22).

Astăzi este pomenit şi Sfântul Mucenic Orest. Originar din oraşul Tiana, din Capadocia, Sfântul Orest a fost doctor creştin. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Diocleţian (284-305), a fost supus la multe chinuri. Şi-a dat sufletul după ce un cal sălbatic l-a târât 24 de mile departe de cetatea Tiana. 

Mai multe articole despre: