Filmul românesc „Acasă, My Home”, premiat la Sundance Film Festival
Filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, „Acasă, My Home”, a câştigat Premiul special al juriului pentru cea mai bună imagine la Sundance Film Festival.
Regizorul semnează imaginea filmului cu Mircea Topoleanu. Pelicula spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcăreşti – primul parc natural urban din România.
Filmul românesc a fost unul din cele 12 titluri selectate pentru competiţia internaţională de film documentar a festivalului din peste 14.000 de filme din întreaga lume.
Festivalul Sundance este cel mai mare festival de film independent din Statele Unite ale Americii şi a fost fondat la sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut de Robert Redford, tocmai în ideea de a-i încuraja pe producătorii independenţi din industria cinematografică.