"Ziua fără faţă" - iniţiativa unui patron de firmă din China, pentru angajaţii săi
Dacă aveţi sau aţi avut măcar odată un job care să implice relaţii directe cu publicul, mai mult ca sigur cunoaşteţi senzaţia instalată la final de zi, când muşchii feţei sunt tensionaţi de la atâta zâmbet şi expresii politicoase. Buni cunoscători ai acestei senzaţii, angajaţii unei companii chineze de imobiliare au primit de la şeful lor permisiunea ca, măcar într-o zi a lunii, să fie scutiţi de reponsabilitatea mimicii.
Aşa-numita “zi fără faţă” a fost permisă de proprietarul companiei, pentru a-i ajuta pe angajaţi să se relaxeze, fără presiunea de a zâmbi mereu, atât clienţilor, cât şi colegilor. Astfel, angajaţii au purtat, în timpul orelor de program, măşti alb-negru, la adăpostul cărora şi-au putut relaxa muşchii faciali. Cele mai multe măşti alese de ei au fost inspirate de clasicul film de animaţie Spirited Away, al maestrului japonez Hayao Miyazaki, în care apare un personaj fantomatic, cunoscut drept Cel fără de faţă, acestora alăturându-se măştile Anonymous. Majoritatea angajaţilor, de la paznici, la personalul de la ghişee, au ales să devină astfel anonimi pentru clienţii lor, măcar pentru o zi, scrie Totb.ro.
Prea mult zâmbet poate, de altfel, pare să aibă efecte negative asupra noastră, mai ales dacă ne prefacem. Un studiu citat anul trecut de Live Science susţine că impactul zâmbetului asupra bunăstării interioare depinde în primul rând de motivaţia din spatele lui. În urma mai multor experimente, s-a constatat că, dacă atunci când nu se simte fericită, încearcă sau trebuie totuşi să zâmbească, acest lucru va crea o corelaţie negativă în minte, zâmbetul urmând să fie deopotrivă asociat stărilor pozitive şi celor negative. “Credem că dacă îi îndemnăm să zâmbească pe cei ce nu se simt bine, îi vom face să se simtă şi mai rău, fiindcă pot interpreta uşor zâmbetul ca pe o încercare de a se înveseli. Să zâmbească des ar însemna să-şi amintească mereu că nu sunt prea fericiţi,” spuneau autorii studiului.
Beneficiile sau deserviciile aduse de zâmbetele false depind însă de autorii diverselor cercetări: un alt studiu, invocat de Forbes, sugera că zâmbetul, chiar şi cel disimulat, îmbunătăţeşte starea psihică şi reduce stresul, ba chiar şi riscul unor probleme cardiace. Unul dintre experimentele care a condus la această concluzie a implicat un grup de subiecţi, rugaţi să ţină în gură beţişoare chinezeşti – astfel, expresia participanţilor era asemănătoare zâmbetului. S-a constatat acest lucru reducea stresul asociat situaţiilor sociale. Mai mult, zâmbetul pare să aibă şi un efect de contagiune: la vederea cuiva care afişează un zâmbet, suntem la rândul nostru predispuşi să imităm expresia.