MENIU

SURSE: Negocieri sistate la VILA-LAC. USRPLUS și PNL nu s-au înțeles pe nominalizarea de la șefia Camerei Deputaților

ZI CRUCIALĂ pentru formarea noului Guvern. Negocieri intense între PNL, USRPLUS și UDMR

Conform unor surse Realitatea PLUS, negocierile pentru formarea Guvernului au fost sistate și în a doua zi. Liberalii și membrii alianței USRPLUS nu s-au înțeles pe numirea de la șefia Camerei Deputaților, unde PNL nu a fost de acord cu nominalizarea lui Dan Barna. Este foarte probabil ca USRPLUS și PNL să meargă mâine, la consultările cu președintele cu două propuneri de premier: liberalii cu Florin Cîțu, iar alianța USRPLUS cu Dacian CIoloș.

Vestea bună este aceea că cele trei formațiuni - USRPLUS, UDMR și PNL - au căzut de acord asupra unui acord privind o clauză împotriva traseismului politic.

Partidele vor merge la Cotroceni luni pentru consultări cu președintele Iohannis.

Orarul întâlnirilor este următorul:

Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);

Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);

Ora 13:00 – Alianța USR-PLUS;

Ora 14:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

Ora 16:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

PNL si USR isi doresc sefia Camerei Deputatilor. PNL este disups sa cedeze mai multe ministere, dar sa pastreze sefia Camerei Deputatilor. Negocierilor s-au blocat ieri din aceasta cauza. Florin Citu isi doreste sa pastreze Ministerul Finantelor pentru PNL. Cu putin timp in urma a ajuns aici si UDMR, reprezentat prin Kelemen Hunor. Acest partid isi doreste trei ministere: Sanatate, Cultura si Mediu.

Exista mai multe nume care se vehiculeaza pentru portofoliile din viitorul executiv.

Astfel, prim-ministru ar urma sa fie Florin Cîțu.

In ceea ce priveste functia de vicepremier, exista 2 variante vehiculate. Prima dintre ele presupune 2 vicepremieri in persoana lui Dan Barna si Kelemen Hunor. A doua varianta presupune 3 vicepremieri. Vorbim despre Raluca Turcan, Dan Barna si Kelemen Hunor.

La Ministerul de Interne nu e inca sigur daca va ramane Marcel Vela, actualul detinator al acestui portofoliu. Si asta pentru ca in ecuatie apare Rares Bogdan. Ramane de vazut daca acesta din urma se va bucura de sustinere.

La Ministerul Dezvoltarii se da o adevarata batalie. Nu mai putin de 6 nume sunt vehiculate pentru a conduce acest minister. Este vorba despre Raluca Turcan, Robert Sighiartău, Laurențiu Leoreanu, Dan Motreanu, Florin Roman, Ion Stefan. In carti pare sa fie si Ionuț Moșteanu.

La Ministerul Finanțelor Publice, batalia s-ar putea da intre Lucian Heiuș, Sebastian Burduja, Ionel Dancă, Claudiu Năsui si Anca Dragu.

Ministerul Economiei este disputat de Virgil Popescu si Cristian Bușoi.

Ministerul de Externe ar putea ramane, in continuare, sub conducerea lui Bogdan Aurescu, iar cel al Apărării la Nicolae Ciucă.

 

Mai multe articole despre:
guvern