Zelenski a refuzat să-l primească la Kiev pe președintele Germaniei
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a refuzat să-l primească la Kiev pe președintele Germaniei, din cauza legăturilor strânse ale acestuia cu Rusia. Fost ministru de Externe, Frank Steinmeier era apropiat de Serghei Lavrov și este considerat arhitectul politicii favorabile a Berlinului în relația cu Moscova. Infomațiile sunt confirmate de The Telegraph și BILD.
Vizita era planificată de partea germană, președintele Frank-Walter Steinmeier (66 de ani) vrând să meargă la Kiev „pentru a trimite un semnal puternic de solidaritate europeană cu Ucraina”, după cum a declarat chiar acesta marți după-amiază.
„Eram pregătit să fac asta. Dar se pare, trebuie să iau notă, că acest lucru nu a fost dorit la Kiev”, a spus acesta.
Steinmeier a declarat marți, la Varșovia, că omologul său polonez Andrzej Duda (49 de ani) a sugerat în ultimele zile ca el și președinții țărilor baltice (din Estonia, Lituania și Letonia) să călătorească împreună în Ucraina. O posibilă dată pentru această vizită ar fi fost miercuri.
Dar Zelenski (44 de ani) a refuzat. El nu dorește să se întâlnească cu Steinmeier la Kiev în acest moment, dar ceilalți politicieni din UE ar putea veni.
Motivul este reprezentat chiar de relațiile strânse ale lui Steinmeier cu Rusia din ultimii ani. În calitate de ministru de externe, a avut contacte strânse cu ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov (72 ani), printre alții.