Zeci de kilograme de carne şi borcane cu murături confiscate
Aproape 50 de poliţişti au făcut verificări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Complexul Studenţesc din Timişoara. Unii au tras pe dreapta şoferii în trafic, în timp ce alţii au luat la control firmele din zonă, împreună cu reprezentanţii ITM, cu cei de la DSV şi alte instituţii. Rezultatul? Amenzi şi zeci de kilograme de carne şi borcane cu murături confiscate.
După ce în ultimele luni în Complexul Studenţesc din Timişoara au avut loc incidente grave, un tânăr şi-a pierdut chiar viaţa după ce a fost bătut de mai mulţi indivizi, în noaptea de sâmbătă spre duminică zeci de poliţişti au fost la datorie acolo. Iar autorităţile au făcut controale pe mai multe linii, scrie Tion.ro.
„În noaptea de 17 spre 18 octombrie a.c., aproape 50 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul curent pe raza municipiului Timişoara, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier. Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale şi a personalului angajat, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă”, au arătat reprezentanţii IPJ Timiş.
Pe lângă poliţiştii de ordine publică, rutieră şi de la investigarea fraudelor, la razia din Complexul Studenţesc au participat şi jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş.
În urma verificărilor au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 30.000 de lei şi au fost confiscate zeci de kilograme de carne şi de borcane cu murături.