MENIU

Zece angajaţi ai Serviciului de Înmatriculări Timişoara, RIDICAȚI de anchetatori. Aceștia sunt suspecți într-un dosar de luare de mită

Poliție

Zece angajaţi ai Serviciului de Înmatriculări din Timişoara au fost ridicaţi de ofiţerii DGA, în această dimineață, fiind cercetaţi pentru luare de mită. Potrivit anchetatorilor, valoarea mitei s-ar fi ridicat la aproximativ 100.000 de lei în numai patru luni. 

Agenţii, care lucrau la Serviciul de Înmatriculări auto, la ghișee, primeau șpăgi pentru a rezolva mai repede actele. De exemplu, ei încasau o taxă mai mare decât cea prevazută de lege pentru înmatricularea unui autoturism. Acțiunea de astăzi vine după patru luni în care activitatea suspecților a fost monitorizată de cei de la anticorupție.
 
Pentru a-i ridica pe cei zece suspecți, cei de la Serviciului Anticorupție Timiș i-au chemat  la un seminar de prevenție pe teme de corupție, relatează realitateadetimis.net
 
Când au ajuns, cei zece agenți au fost ridicați de cei de la DGA și duși pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Acestia sunt acuzati ca ar fi incasat spagi pentru a urgenta dosare de inmatriculare pentru mai multe masini
 
La scurt timp după ce informațiile au apărut în spațiul public, Direcția Generală Anticorupție (DGA) a emis un comunicat de presă, potrivit căruia, astăzi, 14 iunie 2021, la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, polițiștii anticorupție ai DGA – Serviciul Județean Anticorupție Timiș au pus în executare un număr de 10 mandate de aducere față de 10 agenți de poliție din cadrul S.R.P.C.I.V. – Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Timișoara, suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită.

"În fapt, din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.

În perioada menționată, cercetările au evidențiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită.

La acest moment, cei 10 agenți de poliție sunt audiați de către procurorul de caz la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, urmând ca acesta să dispună în consecință cu privire la luarea unor măsuri preventive", se arată în comunicatul citat.