MENIU

Zborurile de pe Otopeni, date peste cap de grevele din Italia și Belgia. Zeci de curse întârziate sau anulate - Oamenii sunt nemulțumiți

Aeroportul Otopeni / Foto: Arhivă

Este haos pe Aeroportul Otopeni. Vacanțele a mii de români sunt distruse din cauza grevei din transporturi. Mai multe zboruri din București spre Italia au întârzieri de câteva ore sau chiar au fost anulate. Și asta pentru că angajații din peninsulă au intrat oficial în grevă, iar acestora li s-au alăturat și piloții de la alte două companii low-cost. Și piloții din Belgia au protestat în aceste două zile. Românii sunt la capătul puterilor pentru că niciun reprezentant al companiilor responsabile nu oferă nicio informație și acuză că vor apela la autoritățile statului. 

Stres, oboseală, nervi și concedii ruinate. Cu asta au avut de-a face cei mai mulți români care urmau să plece spre Italia sau Belgia. Angajații aeroporturilor din străinătate au intrat oficial în grevă, iar peste o mie de zboruri au fost compromise. În Aeroportul Otopeni, oamenii au cerut explicații din partea companiilor responsabile.

"Trebuia să zburăm la 13,30 și pe panoul de plecări, în mod nejustificat, s-a amânat plecarea cu 6 ore. Nu ni s-a oferit absolut nicio informație. Spunând că pur și simplu s-a anulat zborul pentru ora 17", povesteste un calator.

Greviștii din Italia și Belgia cer ca salariile angajaților să revină la nivelul dinaintea pandemiei de Covid-19. Atunci au fost nevoiți să accepte o reducere salarială temporară din cauza restricțiilor de călătorie. Odată cu revenirea la normal, piloții au acuzat că nu se mai respectă perioadele de odihnă. De cealaltă parte, pasagerii sunt cu nervii la pământ.

"Zborul de la 13,30 a fost mutat la ora 17. Nu avem nicio garanție, nimeni de la compania aeriană  nu ne-a anunțat nimic, nimeni nu își cere scuze, nu avem niciun fel de garanție. O să sesizăm și autoritățile competente pentru că lucrurile nu vor rămâne așa", spune un altul.

În Belgia, peste 16 mii de pasageri nu au mai ajuns la destinație. În Italia, niciun avion nu a putut să decoleze sau să aterizeze pentru că personalul a intrat în grevă.

În cazul întârzierilor care au rezultat într-o așteptare de peste cinci ore, oamenii au posibilitatea, prin intermediul call center-ului, să solicite reprogramarea zborului. De asemenea ei pot să primească rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de credit în aplicația companiei aeriene pentru rezervările viitoare sau să le fie rambursată valoarea integrală a biletului.