Zacuscă de fasole verde, cea mai sănătoasă rețetă de post
Secretul unui preparat de succes este să folosiți cât mai multe legume proaspete de calitate.
La rețetă se poate folosi fasole verde sau galbenă. Ambele soiuri sunt la fel de delicioase și pot fi gătite în mai multe feluri, precum ciorbă, ghiveci, supă sau mâncare de fasole cu roșii și usturoi.
De asemenea, se poate face și un mix între cele două când le puneți la borcan.
Din circa trei kilograme veți obține 3-4 borcane de 800 mililitri de zacuscă. Timpul total de gătire este de două ore.
Postul Paștelui 2024. Rețete de post: cum faci cele mai delicioase chifteluțe mănăstirești
Ingrediente zacuscă de fasole verde:
- 200 mililitri de ulei de floarea soarelui
- 500 grame de ardei capia
- 250 grame de ceapă
- 500 mililitri de bulion de roșii
- 4-5 căței de usturoi
- 2 kilograme de fasole păstăi lată sau fideluță
- o lingură concentrat de roșii
Ardeii capia pot fi înlocuiți cu un amestec de gogoșari și trebuie să fie cântăriți cruzi, întregi.
De asemenea, veți mai avea nevoie de 250 grame de zarzavat din morcovi, pătrunjel, țelină sau păstârnac.
Sarea și piperul vor fi adăugate după gustul fiecăruia.
Cum se prepară zacusca de fasole verde:
Pentru ca zacusca să fie gustoasă, trebuie să se aleagă doar păstăile fragede. Acestea vor fi curățate de ațe și de codițe, apoi vor fi spălate și tăiate în bucăți potrivite. Ardeii va trebui să fie copți pe plită, pe un grătar sau în cuptor. Ulterior, se va presăra sare peste ei și vor fi acoperiți pentru jumătate de oră cu o folie de aluminiu.
După scurgerea timpului, legumele se curăță de coajă, cotor și semințe. Se dau prin mașina de tocat și se lasă la scurs într-o strecurătoare. Se vor curăța și alimentele pentru zarzavat. Rădăcinoasele vor fi date prin răzătoarea mare, apoi vor fi puse într-o oală împreună cu 50 mililitri de ulei și un praf de sare. Acestea vor fi călite pentru un sfert de oră la foc mic. Va trebui să amestecați din când în când pentru a nu se prinde de cratiță. După cinci minute, se vor turna și 100 mililitri de apă. Când observați că zarzavatul este înmuiat, se ia de pe foc.
Cele mai delicioase sarmale de post. Rețeta Annei Lesko, explicată pas cu pas - VIDEO
Ceapa va fi tocată mărunt împreună cu usturoiul sau pot fi date ambele prin mașina de tocat carne. Într-o oală se vor pune ceapa, usturoiul, 150 mililitri de ulei și se condimentează cu sare. Se lasă totul la foc mic pentru 5 minute, apoi se adaugă zarzavatul și se mai lasă încă 5 minute. La final, se toarnă și păstăile și se amestecă totul. Dacă acestea încep să se lasă și nu este suficientă apă, se va mai adăuga încă 300 mililitri de apă caldă. Zacusca se va lăsa la fiert timp de 20 minute, amestecând ocazional. Se adaugă și ardeii copți, sucul de roșii și o lingură de pastă concentrată de roșii. Ulterior, se mai lasă pentru încă un sfert de oră. Înainte de a o pune în borcanele sterilizate se va lăsa 10-15 minute la răcorit.
Zacusca de fasole verde este un preparat ideal în zilele de post.