Vremea 4 decembrie. Temperaturi scăzute în toată țara - Ploi, lapoviță și ninsoare
Meteorologii avertizează că valul polar se instalează deja. Vom avea parte de temperaturi scăzute, lapoviță, ninsori și vânt puternic. Cum este vremea sâmbătă, 4 decembrie.
În prima zi de weekend din decembrie, vremea se răcește accentuat în toate zonele țării, în special în sudul și sud-estul teritoriului. Cerul va fi înnorat și vor predomina precipitațiile sub formă de ploaie în Oltenia, Muntenia și Dobrogea. În zonele montane înalte, precipitațiile sub formă de ploaie se vor transforma în ninsoare și precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, în timp ce pe litoral și pe crestele înalte va sufla cu putere, viscolind zăpada.
Astăzi, vremea se va răci faţă de vineri, mai accentuat în regiunile sudice şi sud-estice. Maximele se vor încadra între 0 şi 7 grade. Cerul va fi mai mult noros şi vor cădea precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie, local în Dobrogea şi pe alocuri în Muntenia şi Oltenia. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, trecător va ninge slab. În rest, înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile cu totul izolate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe litoral şi în Banat, precum şi la munte, îndeosebi pe creste. Pe alocuri se va semnala ceaţă.
Și in Bucuresti, vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros, iar în prima parte a zilei vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe, predominant ploi. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade.