Vreme extremă în România: se anunță TORNADE și călduri de nesuportat! Climatologii anunță schimbări radicale, pe fondul încălzirii globale
Vreme la extreme, la noi în țară. Meterologii anunță un nou val de căldură în perioada următoare, cu temperaturi mult mai mari decât de obicei. Într-o intervenție la Realitatea PLUS, Roxana Bojariu, expert climatolog, a anunțat producerea unor fenomene extreme, în perioada imediat următoare, inclusiv tornade!
"Vom avea valuri de căldură și în luna iulie. Cum tendința pe fondul încălzirii globale este să avem astfel valuri de căldură cu intensități, frecvențe și durate din ce în ce mai mari, vom avea în luna lui Cuptor în continuare astfel de manifestări inclusiv cu amprenta schimbării climatice relevată în nivelul de intensitate și în durată.
Dar valorile de căldură sunt întrerupte de obicei de instabilități puternice.
Temperaturi de foc și disconfort termic ridicat în luna iulie. Unde va fi cel mai cald: prognoza ANM pe 4 săptămâni
Pe cât a fost valul de căldură mai intens, pe atât instabilitățile sunt și ele mai puternice, adică furtunile de vară, cu ploi foarte abundente, în timp scurt însă, localizate, cu episoade grindină, uneori chiar cu episoade de tipul tornadelor, mai rar, ce-i drept, dar prezente și ele în acest tablou al fenomenelor extreme alimentate pe fondul încălzirii globale", a spus, într-o intervenție la Realitatea PLUS, climatologul Roxana Bojariu.