Voucherele pentru românii săraci se reduc la jumătate. Vești proaste de la guvernanți
Vești foarte proaste pentru românii cu venituri mici. Tichetele pe care le primeau prin programul Sprijin pentru România urmează să scadă.
Valoarea tichetelor prin programul „Sprijin pentru România” scade de anul viitor, spre disperarea românilor greu încercați. Oamenii sunt revoltați spun că abia se descurcă de pe o zi pe altă, iar voucherele sunt esențiale pentru ei. În condițiile în care valoarea acestora se va reduce cu 50%, situația românilor nevoiași se va îngreuna tot mai mult.
Familiile greu încercate și persoanele singure vor primi în continuare tichete alimentare până în 2027. Dar, cu toate că valoarea lor va rămâne de 250 de lei în 2024, din 2025 acestea se vor reduce la jumătate, adică la 125 de lei.
Oamenii sunt îngrijorați și spun că nu știu cum vor face față, în condițiile în care prețurile cresc de la o zi la alta.
Pentru a veni în ajutorul oamenilor nevoiași, în perioada 2024-2027 se vor acorda tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare, dar și mese calde și pachete cu produse alimentare.