MENIU

Voucherele pentru biciclete ar putea fi suplimentate. Proiectele de pe ordinea de zi a ședinței CGMB

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni luni, de la ora 16,00, în ședință, pe ordinea de zi figurând proiecte referitoare la suplimentarea numărului de vouchere pentru biciclete, transportul în comun gratuit pentru elevii Școlii 127, delimitarea amprizei liniei de tramvai 21 față de traficul auto și o rectificare bugetară.

Primul proiect pe care îl vor dezbate consilierii municipali prevede suplimentarea cu maximum 25.000 a voucherelor pentru biciclete, după ce proiectul respectiv a fost respins într-o ședință anterioară. Propunerea a întrunit 26 de voturi, fiind necesare 27.

Conform unui alt proiect, RATB ar urma să asigure transportul gratuit pentru elevi, prin înființarea liniei de autobuz nr. 327, pe traseul dintre Școala nr. 141 și Școala nr. 127. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a solicitat ca, printr-o decizie administrativă luată la nivelul Capitalei, să se asigure transportul elevilor de la Școala nr. 141, aflată în curs de reabilitare, după ce s-a prăbușit acoperișul de pe hol.

Titlul de cetățean de onoare al Capitalei i-ar putea fi conferit sopranei Angela Gheorghiu, conform unui proiect de hotărâre propus de primarul general, Gabriela Firea.

Un proiect formulat de grupul PNL prevede înființarea unei comisii speciale pentru identificarea barierelor birocratice în relația cetățenilor cu administrația publică locală a municipiului București.

O inițiativă a grupului ALDE vizează promovarea imaginii Teatrului Municipal Lucia Sturdza Bulandra sub denumirea Bulandra — Teatru al Europei, în semn de apreciere pentru ascensiunea și recunoașterea internațională în lumea artei spectacolului, de la aderarea în Uniunea Teatrelor din Europa până în prezent.

Pe ordinea de zi figurează de asemenea un proiect privind delimitarea amprizei liniei de tramvai 21 față de traficul auto general. Lucrarea urmează să fie realizată în decurs de două luni, valoarea totală a obiectivului fiind de 3,9 milioane lei, inclusiv TVA, din care valoarea de construcții-montaj este de 3,3 milioane lei, inclusiv TVA.

Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată aderarea Municipiului București la protocolul de colaborare privind educația juridică încheiat între Ministerul Justiției, Ministerul Educației Naționale, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public și Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza unei propuneri formulate de consilieri PSD.

De asemenea, Primăria Capitalei dorește să achiziționeze un monument istoric situat în str. Ion C. Brătianu nr. 10, al cărui preț invocat în intenția de vânzare este de 22,1 milioane lei. Primarul general urmează să numească o comisie de negociere a valorii de achiziție a imobilului.

Potrivit proiectului de rectificare a bugetului propriu al municipiului București, instituțiile care vor beneficia de creșterile cele mai importante sunt Direcția Generală de Asistență Socială, Clubul Sportiv Municipal București, Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila și Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. dr. Al. Obregia. Astfel, bugetul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București va fi majorat cu 27 milioane lei, ajungând la un total de 123 milioane, sumele suplimentare fiind destinate în principal pentru finanțarea măsurilor aprobate recent privind persoanele cu dizabilități.

Totodată, consilierii generali ai Capitalei ar putea adopta o normă internă a municipiului București privind modalitatea de atribuire a contractelor către entitățile juridice la care municipiul este acționar majoritar. Norma internă prevede încheierea de contracte între municipalitate, prin primarul general, în calitate de achizitor și entitățile juridice la care municipiul este acționar majoritar, având ca obiect execuția, prestarea, furnizarea de lucrări, servicii sau produse.

CGMB urmează să stabilească dacă va împuternici Consiliul Local al Sectorului 3 să înființeze o societate de agrement, precum și o societate comercială cu obiect principal de activitate administrarea piețelor. Consiliul Local al Sectorului 1 ar putea fi împuternicit să încheie unui protocol de colaborare cu Federația Română de Handbal. În baza acestuia, CL Sector 1 dorește să finanțeze cheltuielile de investiții necesare pentru realizarea lucrărilor de intervenție asupra Sălii de Handbal Lucian Grigorescu, din Floreasca.

Mai multe articole despre:
Primăria Capitalei vouchere biciclete