MENIU

Voturile din Sectorul 1 de la alegerile locale vor fi RENUMĂRATE - Avocatul lui Tudorache: „Urmează să fie renumărat fiecare vot din fiecare sac”

Daniel Tudorache

Procurorii secției de investigare a infracțiunilor din justiție au decis renumărarea voturilor din Sectorul 1 de la alegerile locale. Informația a fost comentată la Realitatea PLUS de avocatul fostului primar Daniel Tudorache, Mihai Drăgan.

Procurorii de la Secția Specială pentru investigarea magistraților (SIIJ) au dispus, printr-o ordonanță de delegare, să se renumere toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 din București, câștigate de Clotilde Armand (USR) în detrimentul lui Dan Tudorache (PSD).

PSD a reclamat o fraudă la vot la alegerile locale de anul trecut.

„Din ce am înțeles din ordonanța procurorilor, aceștia au decis renumărarea integrală a voturilor ca urmare a inadvertențelor încărcate de sistemul AEP. Practic ce am spus noi de la început. Urmează să fie renumărat fiecare vot din fiecare sac. Vă dau un exemplu: la o secție lipsesc 800 de voturi la primarul sectorului 1 și 900 la primarul capitalei.

În cele din urmă, finalitatea probabil că va fi reluarea alegerilor, dar se pot lua și măsuri de punere sub acuzare”, a spus Mihai Drăgan la Realitatea PLUS.

Acesta a spus că procedura va dura două-trei săptămâni și este o premieră în România.

Potrivit ordonanţei întocmită de procurorul Sorin Iaşinovschi, în cadrul anchetei s-a dispus ridicarea listelor electorale permanente, suplimentare şi complementare utilizate la secţiile de votare din Sectorul 1, liste aflate în custodia Judecătoriei Sectorului 1.

De asemenea, procurorul a dispus ridicarea buletinelor de vot utilizate, neutilizate şi nule de la cele 166 secţii de votare din Sectorul 1, stocate în 1.509 saci, aflaţi în custodia Tribunalului Bucureşti. Deocamdată, această operaţiune nu a avut loc, deoarece SIIJ spune că nu are o încăpere pentru a depozita un număr atât de mare de saci.

În continuare, au fost audiaţi martori şi au fost ridicate înscrisuri şi mijloace de stocare electronică a imaginilor.

Procurorul de la SIIJ spune că, pentru continuarea cercetărilor, se impune efectuarea următoarelor activităţi de cercetare penală:

* Identificarea buletinelor de vot corespunzător fiecărei secţii de votare;

* Numărarea voturilor din cadrul fiecărei secţii de vot şi confruntarea rezultatelor cu numărul de votanţi înscrişi pe listele de vot corespunzătoare fiecărei din cele 166 secţii de votare din cadrul Sectorului 1 Bucureşti (cât şi a votanţilor înscrişi pe listele suplimentare), care şi-au exprimat dreptul la vot;

* Confruntarea rezultatelor obţinute după numărarea voturilor de la cele 166 de secţii de votare din cadrul Sectorului 1 Bucureşti cu datele înscrise în procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării;

* Predarea sacilor cu buletinele de vot şi listele electorale de la cele 166 de secţii de votare din cadrul Sectorului 1 Bucureşti, la camera de corpuri delicte, unde vor fi păstrate până la finalizarea cercetărilor din prezenta cauză.

Procurorul consideră că aceste voturi trebuie renumărate de către Poliţia Capitalei, pentru că SIIJ nu are un spaţiu corespunzător, iar această activitate necesită un mare număr de lucrători de poliţie judiciară şi mijloace, de care Secţia specială nu dispune.

În plus, încăperea unde vor fi păstrate şi numărate voturile trebuie să fie folosită şi ca o "cameră păstrare corpuri delicte".

"Având în vedere neconcordanţele ce rezultă din probele administrate până în prezent (înscrisuri, depoziţii de martor, etc) este foarte posibil ca după efectuarea operaţiunilor descrise mai sus să fie necesar accesul specialiştilor criminalişti care să efectueze constatări tehnico-ştiinţifice ale semnăturilor de pe procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării şi de pe listele electorale", se mai spune în ordonanţă.

Conform datelor AEP, la alegerile pentru funcţia de primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR PLUS, a câştigat cu 40,94% dintre opţiuni, respectiv un număr de 36.455 de voturi. Daniel Tudorache, candidatul PSD, a întrunit 39,81%, reprezentând 35.451 voturi.

Cum a început scandalul pe voturi la Sectorul 1

Povestea cu sacii de voturi din Sectorul 1 a început la scurt timp după alegerile locale din 27 septembrie 2020, atunci când în mass-media au apărut mai multe imagini în care au fost identificați câțiva membri USR-Plus care umblau la sacii cu voturi.

La vremea respectivă, Biroul Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 București a explicat, într-un comunicat, că imaginile respective au fost prezentate în spațiul public într-o manieră “denaturată, în scopul inducerii în eroare a publicului”.

Față de acuzele PSD, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susținea că imaginile cu presupusa fraudă la sacii de voturi sunt un fake-news și preciza a făcut plângere la CNA.

În urma scandalului cu presupusele Imagini, Jandarmeria București a explicat că încăperea în care se aflau sacii cu voturi era sigilată, iar în exteriorul clădirii mai multe persoane se filmau reciproc și provocau scandal.

Mai multe articole despre:
alegeri locale 200