MENIU

Vor întârzia PENSIILE mărite? Poşta Română anunță că este pregătită să distribuie toate pensiile la timp în luna septembrie

Compania Națională Poşta Română este pregătită să distribuie şi în luna septembrie toate pensiile la timp, a anunțat conducerea instituției, luni.

Calendarul normal de plată a pensiilor este 1-15 ale fiecărei luni, iar Poşta Română a făcut toate demersurile interne necesare pentru a respecta acest calendar şi în luna septembrie, luând în calcul şi creşterea cu 14% a punctului de pensie.

Compania îşi respectă angajamentul faţă de toţi pensionarii, de a distribui toate pensiile direct la uşa acestora, indiferent de colţul ţării în care trăiesc sau de situaţiile speciale cu care s-a confruntat.

Chiar şi în perioada pandemiei, salariaţii Poştei au lucrat la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un interval mai scurt decât cel asumat prin contractul semnat cu Casa de Pensii, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor în acea perioadă dificilă, spun cei de la Poșta Română.

Astfel, Poşta Română s-a adaptat la evoluţia situaţiei, căutând în permanenţă măsuri pentru a veni în sprijinul clienţilor, compania reafirmându-şi, astfel, parteneriatul asumat faţă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Casa Naţională de Pensii Publice, dar mai ales faţă de pensionari.

“Poşta Română va livra, în continuare, drepturile băneşti prompt şi fără întârzieri. Prin profesionalismul şi dedicarea tuturor angajaţilor săi, compania a demonstrat, de fiecare dată, că este un partener social strategic, atât pentru instituţiile statului, cât, mai ales, pentru cetăţeni”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Astfel, Poşta Română transmite pensionarilor că va respecta calendarul de achitare a pensiilor şi în luna septembrie.

Mai multe articole despre:
posta romana pensii