MENIU

O mare bancă din România DISPARE. Ce se întâmplă cu cei 190.000 de clienţi

<p>Străinii &icirc;și retrag banii din bănci</p>

Grupul bancar austriac Volksbank pleacă din România. Conducerea Băncii Transilvania a anunţat în această dimineaţă termenii preluării subsidiarei Volksbank din România, bancă cu 190.000 de clienţi.

Volksbank este o bancă din primele zece din România, care s-a aflat şi pe locul 3 în urmă cu câţiva ani, şi are active de circa 13 miliarde de lei. Banca a fost scoasă la vânzare după ce a fost curăţată de neperformante.

"Azi dimineaţă am semnat contractul de vânzare achiziţie. Începe un proces important. Este nevoie de notificări şi aprobări de la BNR şi Consiliul Concurenţei. În al doilea trimestru din 2015 vom avea închisă tranzacţia şi preluată banca (...) Vrem să integrăm cât mai repede, dar depinde de aprobările necesare. Până la finele anului viitor vom închide total şi cu rebranding", a declarat Omer Tetik, director general al Băncii Transilvania.

Potrivit ZF.ro, Banca Transilvania va ţinti locul al doilea în sistemul bancar local, după achiziţia Volksbank, a declarat miercuri preşedintele Consiliului de Administraţie al instituţiei financiare, Horia Ciorcilă.

"Prin această achiziţie, prin creşterea organică pe care intenţionăm să o avem în continuare, să ajungem pe locul 2 pe piaţa bancară din România. Este un obiectiv foarte ambiţios dar în acelaşi timp realizabil", a spus Ciorcilă.

Ca număr de clienţi, Banca Transilvania a ajuns la 1,88 de milioane şi a preluat de la Volksbank 190.000 de clienţi. Potrivit oficialilor băncii, preluarea completă se va finaliza la începutul trimestrului doi din 2015. Mai multe...

Mai multe articole despre:
Banca Transilvania Volksbank