Vladimir Putin, atacat de hackeri chiar înaintea dialogului anual cu rușii
Vladimir Putin a fost atacat de hackeri chiar înaintea show-ului său televizat, o emisiune la care răspunde întrebărilor trimise de cetățenii ruși.
„Linia directă” are loc cu mai puțin de 11 săptămâni înainte de alegerile parlamentare, ultimul vot important înaintea încheierii actualului mandat al liderului de la Kremlin, în 2024.
Este a 17-a conferință a lui Putin cu cetățenii ruși în ultimii 20 de ani. Tradiționalele ”linii directe” au debutat încă în primul mandat al lui Vladimir Putin la președinția țării. Prima a avut loc pe 24 decembrie 2001. Lui Putin i-au fost adresate atunci în jur de 400 de mii de întrebări. În anul următor, cetățenii ruși i-au adresat șefului statului deja aproximativ 1,5 milioane de întrebări.
Marea conferință "Linia Directă" a fost supusă unui atac cibernetic de tip DDos, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a precizat că deocamdată nu a fost identificată cu exactitate sursa acestor atacuri.
Potrivit lui Peskov, anul acesta Putin va putea lua legătura, în caz de necesitate, cu șefii de regiuni, cu miniștrii și membrii guvernului, chiar în timpul ”liniei directe”.
Atacul cibernetic vine și pe fondul agravării epidemiei în Rusia, marți fiind raportat cel mai mare bilanț zilnic de morți din cauza COVID-19.