Virgil Musta: Dacă se eliberează un loc la ATI, se ocupă imediat. Când se vor vedea efectele restricțiilor
Medicul epidemiolog Virgil Musta preconizează că măsurile mai stricte luate în zonele cu multe cazuri înregistrate își vor face simțite efectele peste 2-3 săptămâni. El îndeamnă să purtăm masca de protecție la orice contact cu alte persoane, chiar și membri ai familiei, din cauza fazei de propagare accelerată a virusului în care ne aflăm, scrie realitateadetimis.net.
„Matematica arată că creșterea se face în progresie geometrică. Măsurile eficiente luate acum se vor vedea peste două-trei săptămâni”, a declarat dr. Virgil Musta, insistând ca oamenii să respecte regulile chiar și față de membri familiei.
„O perioadă de timp ar trebui să purtăm masca la orice contact cu alte persoane, chiar dacă sunt din familie”, a completat Virgil Musta, precizând că ne aflăm într-o fază de propagare accelerată a virusului.
Medicul afirmă că restricțiile anunțate de autorități trebiuie „să fie măsuri echilibrate între a salva vieți și a salva economia. E important ca măsurile să fie luate punctual, în funcție de situația locală. Cea mai simplă și ieftină soluție este ca oamenii să respecte regula purtării măștii”.
El a vorbit și de situația complicată de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, unde lucrează, dar și de la celelalte unități din oraș.
„Dacă se eliberează un loc la ATI se ocupă imediat. Cu greu mai facem față noilor cazuri. Într-o săptămână nu mai avem locuri în spitale, dacă lucrurile continuă în acest ritm”, a mai spus medicul.