MENIU

Viorica Dăncilă, primul mesaj din poziția de "șefă" peste Consiliul UE

Viorica Dancila, mesaj de ultima ora

Guvernul României s-a pregătit temeinic pentru preluarea președinției Uniunii Europene, dă asigurări premierul Viorica Dăncilă. Într-un mesaj video, cu imnul Uniunii Europene pe fundal, Dăncilă transmite că cele șase luni de președinție sunt o bună ocazie ca administrația de la București să demonstreze bogăția culturală și intelectuală a României.

Moment de cotitură pentru România! Țara noastră preia, începând de astăzi, președinția consiliului UE. Contextul este însă instabil din punct de vedere politic.

Chiar șeful Comisiei Europene nu crede că administrația de la București a înțeles pe deplin ce înseamnă această sarcină!

Și contextul economic este dificil. Tot astăzi intră în vigoare taxa pe lăcomie. Băncile, companiile energetice și cele din comunicații vor plăti bani în plus la bugetul de stat, care s-ar putea regăsi în costul serviciilor.

Viorica Dăncilă dă, însă, un nou semnal, chiar în prima zi a anului 2019 că România este pregătită să preia șefia UE:

"Sunt un om al dialogului şi al consensului, am încredere că împreună instituţii ale statului, forţe politice şi societatea civilă ne vom coagula forţele şi vom participa constructiv pentru un mandat de succes al României. Va fi un moment de maximă vizibilitate nu doar la nivel instituţional şi politic, ci pentru întreaga noastră societate. Avem ocazia să fim văzuţi acţionând contribuind activ la luarea deciziilor la nivel european şi să arătăm o imagine corectă despre România", spune Dăncilă în mesajul de mai jos.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a exprimat "dubii" privind capacitatea României de a deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, argumentând că, deşi este "bine-pregătit din punct de vedere tehnic", Bucureştiul nu a înţeles "deplin" ce presupune acest mandat.

În plus, preşedintele Comisiei Europene a explicat că, din cauza disputelor politice interne, România ar putea să pară că nu este o "entitate compactă" în Europa. "Este necesar un front unit pe plan intern pentru a promova unitatea Europei în calitatea de preşedinte al Consiliului UE", a subliniat Juncker.

Mai multe articole despre:
preşedinţia UE Viorica Dăncilă