MENIU

Violenţele degenerează! Gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc în Brazilia

Forţele armate au primit misiunea de a proteja clădirile oficiale ale guvernului brazilian, după ce mii de protestatari s-au ciocnit cu poliția în capitala ţării şi au dat foc Ministerului Agriculturii.

Sindicatele și partidele de stânga au organizat demonstrația, cerând demiterea președintelui Michel Temer, alegeri noi şi o reformă economică.

Săptămâna trecută, o depoziţie venită din partea Curţii Supreme susţine că preşedintele Temer a primit mită în valoare de milioane de dolari, din 2010, până în present.

Protestul a început în mod pașnic, dar a degenerat în violenţe, poliția fiind nevoită să folosească gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc și grenade paralizante, informează BBC.

Se estimează că circa 35.000 de protestatari iau parte în prezent la marşurile organizate în capitala Brasilia. În urma ciocnirilor, o persoană a fost rănită şi alte câteva reţinute de forţele de ordine.

Miercuri, manifestanţii au incendiat sediul ministerului Agriculturii şi au produs stricăciuni mai multor clădiri oficiale. Conform rapoartelor presei locale, mai multe ministere au fost evacuate.