Vine sfârşitul lumii? Anunţul NASA sperie întreg globul: Cel mai mare risc va fi pe 12 octombrie
Agenția spațială americană, NASA, a reperat cinci asteroizi, cu diametre între opt și 90 de metri, care vor trece foarte aproape de Pământ în următoarele 12 luni.
Primul asemenea eveniment va avea loc la 23 iulie, când asteroidul 2017 BS5, cu un diametru estimat între 40 și 90 de metri, se va apropia de planeta noastră la de 3,15 ori distanța lunară, adică la peste 1,2 milioane kilometri (distanța medie care separă Pământul de singurul său satelit natural — 384.400 km).
Cel mai mare risc de coliziune va fi însă la 12 octombrie, când asteroidul 2012 TC4, cu diametrul de 27 de metri, se va apropia de Terra la numai 0,15 distanță lunară, adică aproximativ 57.000 de kilometri.
Alți trei asteroizi, cu diametre între opt și 38 de metri, se vor apropia de Pământ la 3 decembrie 2017, 24 februarie 2018 și 2 aprilie 2018.
NASA are o echipă de oameni de știință care monitorizează în mod regulat rocile spațiale și ia în considerare orice ar putea reprezenta o amenințare pentru planeta noastră.
Conform calculelor astronomilor, acești asteroizi nu se vor ciocni de planeta noastră. Desigur însă că este o chestiune de timp până când un asteroid va lovi Pământul. Numeroase astfel de evenimente s-au mai întâmplat în istoria geologică a planetei și cu certitudine se vor mai întâmpla. Cea mai mare probabilitate este ca un astfel de asteroid să lovească undeva în ocean. Dacă un asteroid cu diametrul de 90 de metri s-ar prăbuși în ocean, valurile uriașe, de tip tsunami, rezultate nu ar fi suficient de puternice pentru a duce la dispariția civilizației umane, conform Agerpres.
În afară de zonele de coastă care ar fi cele mai afectate, nu le-ar fi însă ușor nici celor care trăiesc în interiorul continentelor. O mare masă de vapori de apă ar ajunge în atmosferă, provocând un adevărat haos climateric pe întreaga planetă, conform experților.