MENIU

VIDEO Văcuțele, învățate să folosească toaleta pentru a proteja mediul - În ce țară se extinde experimentul

Văcuțele sunt antrenate să folosească toaleta pentru a proteja mediul Foto: Twitter.com

Oamenii de ştiinţă susţin că au reuşit, în cadrul unui program vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, să facă vacile să folosească o toaletă. Totul a început ca o glumă iar acum se pun bazele unui adevărat proiect pentru protejarea mediului. 

Anunțul a fost făcut de cercetători din Noua Zeelandă şi Germania, care au recunoscut că experimentul a început ca o glumă, însă aceștia au ajuns la concluzia că gestionarea urinei bovine cu un conţinut ridicat de azot ar putea, pe termen lung, să aducă beneficii reale pentru mediul înconjurător. Mai ales că, în Noua Zeelandă, agricultura este vinovată pentru aproximativ jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră, în principal sub formă de metan şi oxid de azot. În plus, în Noua Zeelandă, metanul reprezintă 43,5% din emisii, adică aproape la fel de mult ca şi cantitatea de CO2 generată de combustibilii fosili, pentru că economia acestei ţări se bazează în mare parte pe agricultură. 
„Dacă am putea colecta 10% până la 20% din urina bovinelor, aceasta ar fi suficient pentru a reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră şi spălarea nitraţilor”, a explicat Douglas Elliffe de la Universitatea din Auckland.
Potrivit cercetătorului, azotul din urina vacilor se descompune în timp în două substanţe problematice: oxidul de azot, un puternic gaz cu efect de seră, şi nitratul, care se acumulează în sol şi ulterior se infiltrează în râuri. Oxidul de azot reprezintă aproximativ 5% din emisiile de gaze cu efect de seră şi aproximativ 10% din emisiile Noii Zeelande, potrivit cifrelor oficiale.
Ideea de a antrena vacile să meargă la toaletă pentru ca urina lor să fie recuperată şi procesată i-a venit cercetătoarei Lindsay Matthews în 2007. Atunci a făcut o glumă pe această temă.
Văcuțele sunt dresate având ca recompensă hrană. În colaborare cu colegii din Germania, oamenii de ştiinţă au reușit să facă 16 vaci să urineze într-un ţarc cu toaletă folosind hrana ca recompensă. Aceștia spun că rezultatele obţinute sunt promițătoare și se pot compara cu cele așteptate de la un copil de trei ani. Studiul a fost publicat săptămâna aceasta în revista Current Biology, scrie AFP, potrivit agerpres.ro.
Acum, provocarea este dresarea unor turme mari şi adaptarea la situația din Noua Zeelandă, unde vitele petrec mai mult timp în aer liber decât în grajduri.