VIDEO Mesajul OMS pentru redeschiderea școlilor în pandemie COVID. Ce ar trebui să știe ministrul Educației
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) transmite un mesaj clar pentru toate statele lumii în perioada pandemiei de coronavirus: deschiderea școlilor se face numai dacă transmiterea comunitară este controlată și la un nivel scăzut.
Michael Ryan, directorul pentru programele de urgență din cadrul OMS, a explicat în ce condiții pot fi redeschise școlile, pentru siguranța copiilor.
„Da, este o problemă în legătură cu cât și în ce măsură participă copiii la transmiterea noului coronavirus.
Este o adevărată problemă în legătură cu modul în care școlile pot fi redeschise în siguranță, dar cel mai bun și sigur mod de a redeschide școlile este în contextul unei transmiteri comunitare scăzute, care a fost suprimată eficient printr-o strategie globală.
Nu putem trece de la "hai să ne ocupăm de școli" și apoi ne ocupăm cu toții de asta o săptămână sau două și apoi să ne ocupăm de locul de muncă sau să ne ocupăm de infecția în spitale sau din camine, aziluri
Este o situație în care problemele apar prea repede pentru a putea fi și rezolvate. Trebuie să ne concentrăm pe o strategie cuprinzătoare și pe termen lung, care să se concentreze pe toate problemele în același timp.
Dar nu putem să transformăm redeschiderea școlilor într-un alt meci politic. Nu ar fi corect față de copiii noștri. Așa că trebuie să privim cu atenție acest lucru, din punctul de vedere al transmiterii virusului în orice țară, în orice situație dată și trebuie să luăm decizii bazate pe cele mai importante interese ale copiilor noștri, interesul superior al copilului, fie că este vorba de educație sau de sănătatea lor. Și acest lucru trebuie să se bazeze pe date (medicale, științifice - n.red.), trebuie să se bazeze pe înțelegerea riscurilor din cadrul specific în care se află școlile.
Dacă putem elimina virusul în comunitățile noastre, atunci școlile se pot deschide în siguranță. Și sunt multe țări din lume în care s-au redeschis școlile. Cu succes și în siguranță! Pentru că țările s-au ocupat de adevărata problemă: transmiterea comunitară”, a declarat Ryan.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, miercuri, că „putem începe anul școlar pe 14 septembrie, dacă situația epidemiologică nu este gravă”. Ministrul a precizat că toate deciziile pe care le va lua MEC în ceea ce priveşte desfăşurarea noului an şcolar 2020-2021 vor ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii (MS) şi de situaţia epidemiologică.
„De aceea, aşteptăm din partea MS normele sanitare pe care trebuie să le respecte colegii în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în instituţiile din învăţământul universitar şi în momentul în care acestea vor fi transmise către Grupul de lucru (...) putem să luăm şi anumite decizii, dar până la momentul acela nu putem să spunem că avem o decizie luată. Avem conturate trei scenarii", a mai spus Monica Anisie.
Potrivit acesteia, printre propunerile avansate în timpul discuțiilor din cadrul Grupului de lucru de la nivelul MEC se număra și aceea potrivit căreia învăţământul preşcolar şi cel primar să se desfăşoare normal în sala de clasă.
„Inclusiv partenerii noştri de dialog social sau reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale care au participat în grupurile de lucru, cu toţii am ajuns la concluzia că putem începe în mod normal, aşa cum este structura anului şcolar pe 14 septembrie, dacă situaţia epidemiologică nu o să fie atât de gravă. În acelaşi timp, un alt scenariu care s-a conturat în cadrul grupurilor de lucru a fost acela hibrid, în care unii vor fi fizic în clasă, iar alţi elevi vor urmări în acelaşi timp cursurile de acasă în sistem online, urmând ca după aceea să alterneze grupurile de elevi. (...) Şi un alt treilea scenariu este acela în care vom învăţa numai online, dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte gravă", a mai spus Anisie.