MENIU

VIDEO | Locomotiva unui tren a luat foc în mers, în Tulcea. Pompierii au intervenit de urgență

Sursa foto: ISU Tulcea

Un incendiu puternic a izbucnit, marți, în Zona podului Cataloi, în județul Tulcea. Locomotiva unui tren a luat foc în mers, potrivit realitateadetulcea.net.

O locomotivă aflată în mișcare, care tracta vagoane cu alumină calcinată, a luat foc în Zona podului Cataloi, în județul Tulcea.

La fața locului au ajuns pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă spumă și o ambulanță SMURD.

Prima intervenție a fost asigurată de personalul de pe locomotivă.

Incendiul a fost lichidat în scurt timp cu ajutorul extinctoarelor de pe locomotivă și de pe mașinile de intervenție. Garnitura urmează să își continue deplasarea tractată de o altă locomotivă, transmite ISU Tulcea.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime și pagube materiale însemnate.

Mai multe articole despre:
incendiu locomotiva tren tulcea pompieri