Klaus Iohannis: "Riscurile și amenințările la adresa securității regionale, inclusiv a securității României, s-au amplificat". Ce spune despre MODERNIZAREA Armatei
Președintele Klaus Iohannis a vizitat, astăzi, baza militară aeriană de la Câmpia Turzii, în care Statele Unite ale Americii au investit anul trecut aproximativ 130 de milioane de dolari. În discursul susținut cu acest prilej, șeful statului a declarat că, în prezent, trecem printr-o perioadă "parcurgem o perioadă extrem de tensionată, în care riscurile și amenințările la adresa securității regionale, europene și euroatlantice, inclusiv a securității României, s-au amplificat". "Sunt evidente tendințele de revenire la politica de forță și de contestare a actualei ordini internaționale liberale, precum și a arhitecturii europene de securitate, construite după Războiul Rece", a spus președintele, subliniind că trebuie "să fim pregătiți în fața agresiunilor". Șeful statului a vorbit, astfel, despre importanța dezvoltării capabilităților militare ale României, subliniind că, pe lângă avioanele F16, țara noastră are în plan să achiziționeze și avioane moderne de tip F35.
"Mă bucură să constat că avem rezultate concrete a procesului de modernizare a armatei. România a luat primele măsuri pentru modernizarea Forțelor Armate încă de la începutul anului 2015, odată cu semnare acordului politic pe care l-am inițiat și prin care am decis alocarea a 2% din PIB pentru Apărare pentru cel puțin 10 ani. De atunci, în concordanță cu deciziile Românie, am făcut eforturi continue pentru a avea echipamente cât mai performante, dar și pentru a optimiza echipele.
De atunci, în concordanță cu deciziile asumate de România în cadrul Alianței Nord-Atlantice, am făcut eforturi continue pentru a avea echipamente cât mai performante și pentru a optimiza pregătirea structurilor militare prin exerciții, tot mai complexe, inclusiv în format aliat.
Actualul context din vecinătatea noastră directă dovedește, o dată în plus, că aceste măsuri erau necesare: parcurgem o perioadă extrem de tensionată, în care riscurile și amenințările la adresa securității regionale, europene și euroatlantice, inclusiv a securității României, s-au amplificat.
Sunt evidente tendințele de revenire la politica de forță și de contestare a actualei ordini internaționale liberale, precum și a arhitecturii europene de securitate, construite după Războiul Rece.
În aceste condiții, trebuie să fim foarte bine pregătiți pentru a contracara acțiunile agresive, inclusiv de tip hibrid, de exemplu în spațiul cibernetic. România acționează ferm și consecvent pentru consolidarea solidarității și a unității NATO, iar relația transatlantică reprezintă un element principal de susținere a coeziunii aliate.
Din această perspectivă, angajamentul intensificat al Statelor Unite ale Americii în Europa sporește consistența și credibilitatea efortului colectiv aliat de descurajare și apărare în spațiul euroatlantic, confruntat, în prezent, cu amenințări semnificative în partea de Est a Europei.
Acest context de securitate confirmă necesitatea unei prezențe mai consistente a NATO, a Statelor Unite și a altor aliați în regiunea Mării Negre, pentru a asigura o postură consolidată de descurajare și apărare, așa cum am susținut în mod repetat", a afirmat Iohannis, în discursul susținut cu acest prilej.
În context, președintele și-a reiterat aprecierea mea pentru deciziile anunțate recent de președinții SUA și Franța, Joe Biden și Emmanuel Macron, privind desfășurarea de forțe militare în România, subliniind că este vorba despre "contribuții extrem de relevante la efortul comun de descurajare și apărare în sudul Flancului Estic, la Marea Neagră și, în același timp, expresie a solidarității și angajamentului acestor parteneri strategici ai României pentru securitatea noastră".
"Am fost, în toată această perioadă, și suntem în contact strâns la nivel diplomatic, operațional și tehnic pentru stabilirea detaliilor și datelor exacte ale desfășurării unităților militare americane și franceze în România și, fără îndoială, vor urma curând anunțuri concrete în acest sens", a spus Iohannis.
Președintele a arătat că România este hotărâtă să-și dezvolte și să-și modernizeze în continuare capabilitățile militare, conform angajamentelor asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice: "În același timp, vom acorda și pe mai departe o atenție sporită creșterii capacității operaționale a tuturor structurilor militare, atât prin efort național, cât și în context multinațional. Continuarea eforturilor strategice ale României pentru garantarea integrității teritoriale și securitatea cetățenilor, precum și pentru acordarea de sprijin statelor aliate și partenere, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate, constituie o prioritate a politicii externe și de securitate a țării noastre.
Totodată, creșterea rezilienței, atât la nivelul structurilor militare, cât și la nivelul instituțiilor publice și al societății în ansamblu reprezintă o direcție principală de acțiune subsumată implementării Strategiei Naționale de Apărare a Țării".
Pe finalul alocuțiunii sale, el a transmis următorul mesaj militarilor români: "Armata României este o instituție fundamentală a statului, întotdeauna dedicată apărării independenței, integrității și suveranității naționale a României.
Valorile morale pe care se bazează forța combativă a acesteia – onoare, patrie și datorie – constituie fundamentul misiunii fiecărui militar. Forțelor Aeriene le revine un rol major în consolidarea capacității de apărare a țării noastre, fiind capabile să execute misiuni complexe de apărare a spațiului aerian al României, precum și să efectueze misiuni de transport aerian la mare distanță.
Noile tipuri de avioane intrate în dotarea Armatei, în special aeronavele F-16, permit executarea cu eficiență ridicată a tuturor misiunilor specifice. Procesul de modernizare a Forțelor Aeriene nu se va opri însă aici, avem în vedere să achiziționăm și avioane de ultimă generație, F-35.
Dragi militari,
Cetățenii români vă apreciază pentru realizările dumneavoastră profesionale și au un respect deosebit pentru patriotismul și dorința de autodepășire care vă caracterizează.Vă îndemn să vă pregătiți și în continuare cu aceeași tenacitate și dăruire pentru nobila misiune de apărare a României. Vă doresc mult succes și sănătate!"