MENIU

VIDEO Imagini revoltătoare la Spitalul Municipal din Capitală: După 24 de ore, o pacientă a fost externată pe o targă, într-o stare mai proastă ca la venire

Spitalul Universitar de Urgență (Municipal) din București

Imagini revoltătoare au fost surprinse la Spitalul Municipal din Capitală. După 24 de ore în care a așteptat tratament din partea medicilor și a îndurat chinuri crunte, o pacientă a fost externată, pe targă, chiar dacă starea ei de sănătate era mult mai proastă decât la internare. Fiica femeii a relatat prin ce a trecut mama sa pe o rețea de socializare. Incidentul s-a întâmplat în seara zilei de vineri. În prezent, după ce a fost plimbată de la un spital la altul, patru la număr, a fost internată într-un al cincilea. 

 

O femeie în vârstă a fost externată după aproape o zi la Spitalul Universitar de Urgență (Municipal) din București pentru că doctorii i-au spus că nu i-au găsit nimic și nu au „vrut s-o interneze”, deși „nu poate sta în picioare, leșină, vomită”, povestește fiica ei într-o postare pe rețeaua de socializare. Aceasta, care susține că lucrează tot în domeniul medical, a mai declarat că „o ia acasă mai rău decât a adus-o, de la UPU, trebuiau să îi mai facă analize, dar nu au vrut”.

„Așa arată un pacient care iese de la Municipal, externată. Trebuia probabil să o iau în patru scânduri, am ales să o iau acasă, cu semnătură. Nu vor să o ducă pe secție, au refuzat internarea. Chirugia a chemat Ginecologia, Ginecologia a chemat Medicina internă. Eu o iau în situația asta acasă”, a povestit fiica femeii care nu a putut fi internată la Spitalul Municipal din București, potrivit imaginilor postate pe pagina sa de Facebook.

După strigătele de disperare ale femeii, angajații spitalului au decis să o preia din nou pe femeia suferindă. Au condiționat însă preluarea bolnavei de oprirea camerei de filmat, relatează Realitatea PLUS.

„Daca nu inchideti camera, brancardierii nu vin să o ia”, au strigat angajații. 

Femeia a continuat să filmeze tot incidentul.

„Uitați, Doamne, cum o externează, în patru labe, să moară pe drumuri! De ieri de la ora 3 sunt cu ea aici”, a mai spus femeia. 

După ce mama femeii a fost dusă din nou în camera de gardă de la Municipal, medicii au decis, din nou, ca ea să fie externată. Motivul? Afecţiunea sa este una cronică, necesită investigaţii suplimentare, iar acestea nu se pot face în spitalul care tratează şi pacienţi COVID şi care din acest motiv NU are multe locuri pentru bolnavii cu afecțiuni cronice. 

Aceasta a povestit sâmbătă seara, la Realitatea PLUS, prin ce a trecut în ultimele trei zile.

„Am fost la Filantropia, de unde m-au trimis la Floreasca. A vazut-o un chirurg, apoi a spus să mearga la spitalul „Th. Burghele”. Ne-a dat un tratament, am mers acasă ,dar nu a răspuns la tratament. Ne-am dus la spitalul Burghele, la 9-10 dimineața, până la ora 13-14 , si ne-au dat recomandare, să mergem la Municipal, să ne vada Chirurgia și Ginecologia. La Burghele a și leșinat o dată. 

Joi (28 ianuarie - n.red.) am ajuns la Municipal, la ora 15.00. Am stat pană la ora 3.00 dimineata. Dupa numeroase investigatii au spus ca nu au niciun diagnostic,după care au spus sa ii faca un CT. Am auzit cum urla dintr-o sala de asteptare, ca sa o vada un alt medic. Nu stiu ce calmante i s-au făcut. Am reușit sa sun pe la 12 noaptea, mi-a raspuns dna doctor care se ocupa de ea. Mi-a spus ca sunt foarte obraznica. Dânșii mi-au spus să o iai acasă. Dimineata m-am rugat de ei sa imi spuna ce au de gand cu ea. In final a revenit. (...) La Universitar, in UPU au tinut-o peste 10 ore. Are dureri infernale si acum. Universitarul nu a vrut sa o interneze. Mi-au spus sa o tratez in particular. 

La Urgență investigatii s-au facut, dar nu reiese ce problema are. (...) Au adus și un psiholog. 

De câte ori o sunam, urla de durere, după ce imi spunea ca nu merge perfuzia, nimic, dupa ce sunam, i se administra. (...) În acest moment am reusit să o internez la Elias”, a declarat fata femeii care a fost plimbată la patru spitale până a fost internată in al cincilea.