VIDEO | Apel pentru donare de plasmă - SINGURUL tratament eficient pentru pacienții Covid-19 în stare critică
În timp ce toată planeta se concentrează pe noul vaccin, cei vindecati de Covid-19 au uitat să mai doneze plasmă, singurul tratament eficient pentru cei aflați în stare critică. În zece luni de pandemie, doar 1.500 de oameni au donat la Centrul de Transfuzii București. Realitatea Plus a prezentat, în exclusivitate, detalii despre procesul de donare.
Mai bine de nouă luni au trecut de când COVID-19 ne-a dat viețile peste cap. Am călătorit mult mai puțin, am stat distanțați, restaurantele și-au închis porțile rând pe rând și toată lumea s-a oprit în loc. Experții de peste tot au încercat să găsească un tratament pentru COVID-19, însă singura variantă pentru cei aflați în stare critică a fost plasma.
”În prima parte a perioadei de când noi am început să recoltăm plasmă pentru pacienții Covid, răspunsul a fost foarte slab, dar, pe măsură ce numărul cazurilor a crescut și numărul pacienților din spitale, de asemenea, a crescut, și mai ales a acelora care au nevoie de plasmă, s-au mobilizat oamenii și se mobilizează în continuare. Sunt foarte mulți donatori care au pe cineva din familie și ei au suferit, au fost bolnavi, se întorc și vin și donează plasmă covalescentă”, a declarat Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din București.
Deși acum Centrul de Transfuzii București primește donatori mai des, numărul acestora tot este insuficient.
Cei mai mulți donatori încearcă să-i ajute pe oamenii dragi, care sunt în stare critică. Mizează așadar, pe singura carte cîștigătoare: plasma.
Cei care pot dona plasmă trebuie să se fi vindecat de COVID-19 și să meargă la centru după ce s-au programat. Donarea se face în două feluri: prin donare normală de sânge sau prin plasmafereză, a două variantă fiind mult mai eficientă.
Cei care donează prin plasmafereză stau în jur de 50 de minute conectați la aparatul care separă în timp real sângele de plasma care ajunge la pacienții aflați în stare critică. Procesul simplu de donare durează mai puțin, dar este și mai puțin eficient. În procesul simplu, spun oficialii, este nevoie de trei donatori care să salveze un singur pacient. Imediat după recoltare, plasma este stocată în niște frigidere speciale la o temperatură de - 80 de grade celsius, după care este trimisă către spitalele care au nevoie. Până la finalul lui noiembrie la Centrul de Transfuzii București au ajuns să doneze în jur de 1.500 de bolnavi vindecați de COVID-19.
Dacă ați trecut prin boală, mergeți să donați plasmă! Sunt doar câteva ore în care puteți salva viețile mai multor oameni. Și puteți reda și speranțele unor oameni care au făcut forme severe de boală.