MENIU

VIDEO | Accident între un tren și o mașină. 4 oameni au ajuns la spital, printre care și un copil

Coliziune între un tren și o mașină. Patru oameni au ajuns la spital cu răni ușoare. Foto/Captură video

Patru persoane, printre care şi un copil, au fost transportate la spital cu răni uşoare în urma coliziunii unui tren cu o mașină. În autoturismul implicat în accident se aflau cinci persoane, printre care și doi copii.

Potrivit purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, trenul care circula pe relaţia Suceava-Putna şi un autoturism au intrat în coliziune pe raza municipiului Rădăuţi.

În autoturismul care a fost implicat în accident se aflau cinci persoane, dintre care doi copii.

Toate persoanele aflate în maşină au primit îngrijiri medicale la faţa locului, având răni uşoare, iar nimeni nu a rămas încarcerat.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Rădăuţi cu modulul SMURD, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă B2, în sprijinul căruia a venit un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Un accident asemănător s-a mai produs în acest an în zonă pe data de 14 iunie.

 

 

 

Mai multe articole despre: