VIDEO Accident grav pe DN 24 Tecuci- Bârlad: 5 persoane, transportate de urgență la spital
Cinci persoane au fost rănite și trei autoturisme au fost avariate în urma unui accident petrecut, astăzi, în jurul prânzului, pe DN 24 Tecuci- Bârlad (DE 581), la intersecție cu DJ 252G, în zona localității Țepu, județul Galați, relatează realitateadegalati.net.
Din primele informații, impactul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers în condițiile în care două autoturisme se deplasau în același sens, pe DE 581 dinspre Bârlad, iar unul, pe sens opus, dinspre Tecuci. Două dintre ele au rămas imobilizate pe partea carosabilă, iar ce-a de-a treia s-a răsturnat pe câmp.
Unul dintre șoferii care venea dinspre județul Vaslui nu ar fi păstrat distanța față de mașina din față, ar fi acroșat-o, proiectând-o pe contrasens.
În urma impactului, trei pasageri din mașinile implicate precum și doi dintre șoferi au fost răniți și au fost preluați de echipajele de Ambulanță și SMURD și transportați la spital pentru investigații și tratament.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc evenimentul.