Vicepreşedinte PNL: Am 100 de vaci în curte şi Guvernul Ponta mi-a trimis cupon pentru defavorizaţi
Vicepreşedintele PNL Costel Caraş a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că soţia sa a primit de la Guvernul Ponta un cupon pentru ajutoare din fonduri UE destinate persoanelor defavorizare, în condiţiile în care el are o fermă de 100 de vaci şi încasări anuale de peste 100.000 de lei, scrie Mediafax.
”Ieri, când am ajuns acasă de la fermă, nevastă-mea mi-a pus un cupon pe masă, şi m-am uitat cu atenţie la el. Domnul Ponta şi domnul Daniel Constantin, extrem de ruşinos, îi trimit lui nevastă-mea, care a lucrat puţini ani şi are o pensie sub 4 milioane (lei vechi - n.r.), îi trimit un cupon. Cupon pe care îi transmit că are de ridicat, are de luat nevastă-mea, da? (...) cuponul fiind adresat grupurilor defavorizate. Eu nu ştiu cât de defavorizată e nevastă-mea, probabil că mă are pe mine ca bărbat e un pic defavorizată, trebuie să recunosc lucrul ăsta la felul în care sunt eu... Băi frate, dar nu-i trimiţi tu lui nevastă-mea, mă, cupon, să-i dai făină, zahăr. Sunt în stare să am grijă de ea să-i dau să mănânce. Domnul Ponta şi domnul Daniel Constantin, dar chiar nu vă e ruşine să folosiţi instituţiile statului?”, a spus Caraş rupând cuponul primit de la Guvern.
El acuzat repezentanţii Guvernului că doresc să obţină un avantaj electoral din programul european.
”Vă daţi seama câte cupoane din astea au împărţit în ţară? Ce prosteală, ce prosteală vor să facă în România oamenii ăştia? De ce ai făcut cuponul? (...) Trimiteţi cupoane la oameni care nu au nicio legătură. Sigur că alimentele sunt foarte bune, e un program european jos pălăria, dar nu te lauzi tu cu el, că nu e al tău, contribuţia statului român e foarte mică”, a mai spus vicepreşedintele PNL.
Mai mult pe Mediafax