Vicepremier Ungaria: E RUŞINOS că statul român nu contribuie la înfiinţarea universităţilor maghiare
Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, afirmă că statul român discriminează cetăţenii de etnie maghiară pentru că nu contribuie la înfiinţarea de instituţii de învăţământ superior în limba lor maternă, precum Universitatea Sapientia, adăugând că acest aspect "nu e numai trist, ci şi ruşinos".
"Limba maghiară şi limba maghiară de specialitate trebuie păstrate şi dezvoltate. Doar aşa poate supravieţui o naţiune. Dacă toate comunităţile din afară supravieţuiesc, atunci şi cea maghiară supravieţuieşte. Avem nevoie de universităţi, care slujesc naţiunea. Dacă există elită, valori intelectuale, atunci există şi economie mai dezvoltată. Nu facem o favoare acestei comunităţi, ci datoria. (...) E ruşinos că statul român nu contribuie la înfiinţarea acestor instituţii. E o discriminare a contribuabililor români de naţionalitate (etnie - n.r.) maghiară. Nu e numai trist, ci şi ruşinos. Eu vorbesc în numele Guvernului ungar, care vă sprijină şi sprijină acest proces de dezvoltare", a declarat vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, la Târgu Mureş, la inaugurarea unui cămin studenţesc al Universităţii private Sapientia, cu predare în limba maghiară.
La rândul său, Palcovics Laszlo, ministru de stat al învăţământului din Ungaria, a spus, în discursul său, că este nevoie să se găsească o soluţie pentru oferirea accesului la învăţământ superior tuturor tinerilor, care "e în beneficiul comunităţilor, economiei naţionale şi europene".