MENIU

Veste proastă de la meteorologi: secetă în aproape toată ţara, în 2015

Datele Administrației Naționale de Meteorologie indică pentru anul 2015 instalarea fenomenului de secetă în Moldova și Banat, în cea mai mare parte a Dobrogei, Crișanei și Transilvaniei precum și în Sud-Est-ul Olteniei, a anunțat luni, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, în deschiderea celei de-a 17-a ediții a Forumului Regional al Apei Dunărea - Europa de Est 2015.

"Acest fapt este cauzat de precipitațiile reduse înregistrate în ultima perioadă în special în luna mai când în zona Moldovei, spre exemplu, au căzut în medie circa 20,6 mm, față de o valoare normală de 64,4 mm", a spus Gavrilescu.

Mai mult, potrivit ministrului de resort, Centrul European de Prognoză a Vremii indică pentru următoarele două luni de vară, respectiv iulie și august, temperaturi ridicate și un nivel scăzut al precipitațiilor.

"Dacă aceste estimări se vor confirma putem aprecia o intensificare și extindere a fenomenului de secetă, în special în iulie și august în cea mai mare parte a țării. Cele mai mari deficiențe de apă în sol se estimează a fi localizate în regiunile din Sudul, Sud-Estul, Estul și Vestul țării unde seceta pedologică va putea fi extremă și puternică", a mai afirmat Gavrilescu.

Potrivit ministrului mediului, scenariile climatice viitoare indică la nivelul României o creștere progresivă a valorilor de temperaturi în toate anotimpurile, mai pronunțate în vară și iarnă și o descreștere a precipitațiilor îndeosebi în zonele sudice, sud-estice și estice.

Mai multe articole despre:
secetă secetă românia secetă pedologică