MENIU

Veste năucitoare despre manualele UNICE pregătite de Ministerul Educației

<p>Manuale unice, autori cu dedicație!</p>

Profesorii cu pile la Ministerul Educaţiei sunt favoriţii să scrie manualele unice, spun experții din domeniu. Procedeul prin care vor fi selectate cele 251 de titluri de manuale este conceput pentru a descuraja autorii oneşti în favoarea celor care sunt deja “binecuvântaţi” de minister şi care, în final, vor câştiga concursul cu dedicaţie.

Conform documentelor Ministerului Educaţiei Naţionale nu mai puțin de 251 de titluri de manuale diferite trebuie tipărite până în luna septembrie, când începe viitorul an şcolar.

Adică 251 de titluri de manuale unice, editate de stat, alese netransparent, lăsând loc de interpretări de partizanat, din oferte depuse de autorii care, după noua metodologie, vor fi şi experţi în paginaţie pe calculator şi design de carte.

"Metodologia de evaluare a proiectelor de manuale pentru învăţământuI preuniversitar pentru anul şcolar 2018-2019" prevede că autorii trebuie să depună proiectele în "format pdf — document editat, procesat şi transmis numai prin intermediul sistemelor informatice". Asta înseamnă că ele sunt aproape gata de tipar. Apoi autori/ coautori depun aceste proiecte la registratura Ministerului Educaţiei, iar după evaluarea ofertelor rapoartele nu sunt publice lăsând loc de interpretări.

Specialiştii în educaţie consultaţi de "Adevărul" că noua metodologie este total greşită, că se lasă porţi mari pentru adjudecarea unor manuale "cu dedicaţie", că este netrasparentă şi că distorsionează piaţa manualelor, victimele directe fiind elevii.

Ştefan Vlaston, profesor de matematică, preşedinte al Asociaţiei EDU CER, Educaţie şi Cercetare, crede că oricum conceptul unui manual unic adoptat de ministrul Pop şi menţinut de Popa este cea mai mare aberaţie din acest sistem. "Greşeala esenţială este că se merge după modelul Pop cu manuale unice publicate de Editura Didactică şi Pedagocică.

În mod normal, trebuie să existe o paletă largă de manuale astfel încât profesorii să-şi aleagă manualul în funcţie de copii", spune Vlaston. Fişele de evaluare sunt secrete Specialistul mai consideră că procesul de depunere a manualelor şi modul de selecţie a acestora ridică mari semne de întrebare.

"Metodologia prin care este selectat manualul câştigător este de aşa natură, încât descurajează autorii oneşti în favoarea celor care sunt deja "binecuvântaţi" de minister. Va fi încurajată clientela politică. Va câştiga cine trebuie editarea manualelor cu toate suferinţele aferente aduse elevilor".

Mai multe articole despre:
manuale Ministerul Educaţiei