MENIU

Verdict în cazul asasinării fostului premier libanez Rafik Hariri: un militant islamist, condamnat

Rafik Hariri

Tribunalul Special pentru Liban, susținut de ONU, a condamnat un bărbat, despre care spun că este membru al grupării şiite Hezbollah, pentru omucidere și comiterea unui atac terorist în dosarul privind asasinarea fostului premier Rafik Hariri. Acesta a decedat în 2005, într-un atac cu bombă, care a generat ani de confruntări între forţele politice rivale din Liban. Alți trei suspecți au fost achitați, după ce instanța nu a găsit dovezi suficiente pentru a-i condamna.

Dovezile arată că principalul inculpat, Salim Jamil Ayyash, ”a fost în posesia unuia dintre cele şase mobile folosite de echipa de asasinare. Dovezile au stabilit, de asemenea, că dl Ayyash avea o afiliere cu Hezbollah”, a declarat judecătoarea Micheline Braidy, care a menționat că și ceilalți trei suspecți fac parte din aceeași grupare șiită musulmană, sprijinită de Iran.

Judecătorii au precizat însă că nu există dovezi privind implicarea liderilor Hezbollah sau a guvernului sirian. Gruparea a negat orice implicare în atacul cu bombă, soldat cu 22 de morți. ”Camera procesuală este de părere că Siria şi Hezbollah este posibil să fi avut motive pentru a-l elimina pe dl Hariri şi aliaţii săi politici. Totuşi, nu există dovezi potrivit cărora conducerea Hezbollah a avut vreo implicare în asasinarea lui şi nu există dovezi directe privind o implicare siriană”, a precizat un alt judecător. Dovezile ADN au arătat că explozia care l-a ucis pe Hariri a fost provocată de un atentator sinucigaş care nu a fost identificat.

Rafik Hariri, un miliardar musulman sunit, avea legături strânse cu SUA, statele occidentale şi ţările arabe sunite din Golf, fiind perceput ca o ameninţare pentru influenţa iraniană şi siriană în Liban. El a condus eforturile de reconstrucţie a Beirutului după războiul civil din 1975-1990. După asasinarea fostului premier, în Liban au urmat ani de confruntări între forțele politice rivale, fiind cea mai gravă criză de după război.

Investigațiile și procesul, care a durat 15 ani, a costat aproximativ un miliard de dolari. Sentința anunțată marți nu este definitivă. Avocaţii numiţi de tribunal au afirmat că nu există dovezi fizice care să-i lege pe cei patru de asasinat şi cer achitarea definitivă a acestora, informează Agerpres.


Hezbollah (”Partidul lui Dumnezeu”) a apărut în timpul Războiului din Liban, ca o organizație paramilitară șiită, dependentă de Iran. Gruparea este o forță importantă în politica libaneză, deținând școli, spitale și oferind anumite servicii sociale și este privită adesea ca o mișcare de rezistență legitimă de o parte a lumii arabe și musulmane și ca o organizație teroristă de SUA, Israel și alte țări.  

Mai multe articole despre:
liban rafik hariri